[ X ]
Ambasador acreditat la Chișinău: Fiecare cetățean are drept de vot, indiferent unde se află
13 Octombrie

Fiecare cetățean al unei țări, indiferent de locul aflării acestuia, are dreptul la exprimarea votului. De această părere au fost Ambasadorul R. Polone în R. Moldova, Bartłomiej Zdaniuk și cercetătoare în politica externă și diplomația UE la Institutul pentru Diplomație și Guvernanță Internațională de la Londra, Dorina Baltag, în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, transmite CURENTUL.

„Vorbim aici de drepturile fundamentale ale cetățenilor. Dacă suntem cetățeni ai unei țări, nu contează unde suntem, avem drept de vot. Pe plan internațional acest lucru are o importanță, aveam de a face cu recunoașterea alegerilor ca un proces care se desfășoară în acord cu standardele acceptate de toți. Dacă cei plecați nu vor avea voie să voteze cineva ar întreba cum putem să vorbim despre un proces democratic și transparent dacă nu toți au aceeași sanșă. Anul acesta avem pandemie, premiza principală este că toți facem parte drept cetățeni ai unui stat, și nu contează unde ne aflăm, avem drept de vot”, a spus Bartłomiej Zdaniuk.

„Un drept de a vota este al tău ca cetățean. Întotdeauna îndemn oamenii să meargă la vot fiind peste hotare. Da, apăreau unele probleme, cum ar fi lipsa unei misiuni consulare pentru a avea secție de vot. Din 2014, cei din Regatul Țărilor de Jos își pot exprima votul la Haga. Personal a trebuit să parcurg 250 km pentru a merge la vot, dar am făcut acest drum. Comunitatea moldovenilor e mică aici, dar ne implicăm”, a spus Dorina Baltag.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților