[ X ]
Ambasada Statului Israel a fost inaugurată la Chișinău. Mihai Popșoi: Ne dorim să fie un punct de sprijin pentru comunitățile noastre
4 Februarie

Astăzi, în capitala Republicii Moldova, a avut loc ceremonia oficială de inaugurare a Ambasadei Statului Israel, un moment istoric care marchează aprofundarea relațiilor diplomatice dintre cele două state, informează CURENTUL. 

La ceremonie au participat viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Gideon Moshe Sa’ar. Cei doi oficiali au subliniat importanța deschiderii acestei misiuni diplomatice, care va contribui la consolidarea relațiilor bilaterale în multiple domenii.

„Inaugurarea ambasadei Statului Israel la Chișinău este un moment de referință în relațiile noastre diplomatice. Acest pas demonstrează angajamentul reciproc pentru un parteneriat solid și deschis către noi perspective de colaborare. Ne dorim ca această ambasadă să fie un punct de sprijin pentru comunitățile noastre și un catalizator al schimburilor economice și culturale. În același timp, comunitatea evreiască din Republica Moldova, de aproximativ 20 de mii de persoane, rămâne o parte integrantă a societății noastre, contribuind la diversitatea și bogăția culturală a țării”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi.

Inapoi la arhiva noutaților