[ X ]
Ambasada Slovaciei a donat Primăriei Capitalei 50 mii euro
7 Mai

Primăria Chișinău a primit, astăzi, o donație de 50 mii euro din partea Ambasadei Republicii Slovacia în Republica Moldova, transmite CURENTUL. 

Potrivit Primarului General al Capitalei, Ion Ceban, asistența oferită va fi direcționată pentru achiziționarea echipamentului medical necesar, în vederea dotării a 5 spitale municipale, care luptă cu virusul, precum costume de protecție, laringoscop și pompe de perfuzie pentru seringi, necesare pentru a asigura buna activitate a instituțiilor medicale.

„Exprim recunoștința față de poporul slovac pentru tot sprijinul oferit și cooperare. În aceste momente de criză ajutorul destinat medicilor din spitale este foarte important. Prin conjugarea eforturilor comune, vom putea să reducem consecințele pandemiei și să prevenim răspândirea virusului la nivelul personalului medical. Noi suntem permanent în discuții cu toate cadrele medicale, cunoaștem situația și ne implicăm cât de mult posibil pentru diminuarea riscului infectării. Grija față de medicii noștri, dar și crearea condițiilor pentru pacienți este primordială”, scrie, pe o rețea de socializare, Ion Ceban.

Cristina Pendea 

Inapoi la arhiva noutaților