Inspectoratul General pentru Situații de Urgență intensifică măsurile de prevenire a cazurilor de prăbușire sub gheața bazinelor acvatice, transmite CURENTUL.
O metodă inedită prin care amatorii de pescuit la copcă sunt informați despre riscurile aflării pe lacuri este lansarea de către salvatori a dronei. Dispozitivul are menirea de informa cetățenii despre riscurile la care sunt supuși, dar și pericolul iminent de prăbușire. În acest sens, angajații IGSU au testat mijlocul tehnic pe lacul din apropierea localității Vatra din municipiul Chișinău.
Aici zeci de pescari, care în pofida avertizărilor specialiștilor se aflau pe iaz, au fost preveniți suplimentar, fiind atenționați despre pericolul prăbușirii sub gheața subțire a bazinelor acvatice. Acțiunile urmează a fi desfășurate și în următoarea perioadă, iar salvatorii vor atenționa oamenii care nu se conformează cerințelor. Conform datelor IGSU de la începutul anului 2021 în Republica Moldova 7 persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară, inclusiv 2 copii.
Cristina Pendea