9.500 de vouchere în valoare de 6.000 lei fiecare au ajuns la beneficiari în cadrul sesiunii programului EcoVoucher din perioada 07-31 august.
Voucherele sunt acordate familiilor cu copii și gospodăriilor în care locuiesc persoane cu vârsta de peste 63 de ani, pentru a le ajuta să reducă factura la energia electrică. Sprijinul oferit de stat le permite să înlocuiască electrocasnicele vechi și ineficiente energetic cu echipamente moderne, mai economice și prietenoase cu mediul.
EcoVoucher acoperă până la 70% din costul unui frigider sau a unei mașini de spălat rufe noi cu o clasă înaltă de eficiență energetică în limita a 6.000 lei.
Programul este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul Uniunii Europene. Ediția curentă este finanțată de Norvegia, având un buget total de 7,5 milioane de euro.
De la lansarea programului, aproape 30.000 de familii au achiziționat echipamente noi și eficiente. Voucherele sunt distribuite automat, în baza datelor înregistrate pe platforma compensatii.gov.md. Beneficiarii pot utiliza voucherul în perioada sesiunii active, în rețelele magazinelor partenere, cu condiția predării spre reciclare a unui echipament vechi de același tip.
Programul acoperă întreaga țară prin prezența celor 8 rețele comerciale cu peste 80 de magazine. Acest lucru facilitează accesul la echipamente eficiente energetic și transformă sustenabilitatea într-o alegere accesibilă pentru mii de familii.
Ion Muntean, directorul CNED, a declarat: „Programul EcoVoucher a devenit un instrument eficient, care oferă oamenilor posibilitatea de a lua decizii raționale în ceea ce privește consumu de energiel. Observăm că beneficiarii aleg electrocasnice nu doar în funcție de preț, ci și în baza fiabilității, eficienței și economiei pe termen lung. Ne bucurăm să vedem că programul are o contribuție importantă și la schimbarea calitativă în comportamentul de consum.
„Norvegia susține inițiative care aduc un impact real atât la nivel familial, cât și comunitar. EcoVoucher contribuie la reducerea inegalităților, oferă soluții concrete celor aflați în nevoie și, în același timp, promovează principiile echității energetice,” a menționat Kamilla H. Kolshus, însărcinata cu afaceri a Ambasadei Regale a Norvegiei la Chișinău.
Christian Borchard, managerul de implementare al componentei E4M finanțate de Norvegia în cadrul GIZ, a subliniat: „Prin combinarea politicilor sociale cu sustenabilitatea energetică și implicarea sectorului privat, programul demonstrează că eficiența poate fi atinsă acolo unde mecanismele sunt clare, iar beneficiile – vizibile.”
Informațiile complete despre program, lista magazinelor partenere și pașii pentru utilizarea voucherului sunt disponibile pe www.ecovoucher.md. Gospodăriile care se regăsesc în categoriile eligibile pot verifica disponibilitatea voucherului pe platforma: verificarevoucher.cned.gov.md.
Întrebări suplimentare pot fi adresate la Linia Verde a CNED: 0 8005 5005 sau prin e-mail: info@ecovoucher.md.
Programul Ecovoucher a fost dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul Uniunii Europene. Această ediție a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice este implementată de Centrul Național pentru Energie Durabilă în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). E4M este un proiect implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca. Ediția curentă a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice este finanțată de Norvegia.