Vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Slusari, în cadrul unui briefing, solicită continuarea procesului de investigare a fraudelor bancare, informează CURENTUL.
„Ieri, s-a împlinit exact o lună din data când a fost prezentat în plenul Parlamentului Raportul privind elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar în perioada 2011-2014. Amintim că, tot pe 17 octombrie, dincolo de prezentarea acestui raport a fost aprobată o hotărâre, care a propus câteva sarcini și solicitări la adresa Guvernului, Băncii Naționale și Procuraturii Generale. Hotărârea a fost votată de peste 60 de deputați”, a comunicat Slusari.
În acest fel, politicianul a mai adăugat: „Fracțiunea Platforma Demnitate și Adevăr solicită ca hotărârea aceasta să fie executată. Solicităm, categoric, ca pe linia parlamentară să fie continuat procesul de investigare a fraudei bancare”.
„Una dintre recomandările Comisiei de anchetă era crearea Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor privind procesul de lichidare a Băncii de Economie, Unibank și Banca de Socială, precum și modalitatea de repartizare a creditelor de urgență alocate de Banca Națională a Moldovei pentru aceste 3 bănci. Noi nu am semnat inițiativa legislativă privind crearea acestei comisii. Eu voi înregistra această inițiativă”, a vorbit Slusari.
„Ultima problemă ține de revizuirea legii care pune achitarea miliardelor de pe urmele cetățenilor. Fracțiunea Platforma Demnitate și Adevăr solicită să fie urgentată inițiativa”, a conchis politicianul.
Mihaela Conovali