Deputatul independent, Alexandru Oleinic susține inițiativa fracțiunii Platformei DA de a convoca ședința plenară a Legislativului pentru a discuta situația de pe piața petrolieră din Republica Moldova și acțiunile întreprinse de instituțiile regulatorii în această direcție, informează CURENTUL.
„Nici recenta modificare a Legii privind piața produselor petroliere, nici atenția sporită vizavi de activitatea companiilor petroliere din partea instituției prezidențiale, unor instituții de stat și forțe politice nu-i sperie pe principalii actori de pe piața petrolieră – începând cu luna decembrie 2020 până în prezent benzina, motorina și gazul lichefiat s-au scumpit de 9(!) ori. La acest capitol cred că suntem campioni nu doar în regiune, dar și în Europa sau chiar în lume”, notează Oleinic, pe facebook.
Cu părere de rău, adaugă parlamentarul, situația devine și mai dificilă reieșind din circumstanțele politice din Republica Moldova.
„Campania electorală practic a blocat toată activitatea instituțiilor din țară. Toți așteaptă ce va fi, cine va câștiga, prelua puterea legislativă, executivă etc… De această stare a lucrurilor se folosesc la maxim petroliștii, prelungind dezastrul care durează mai mult de 18 luni”, comunică Oleinic.
Totodată, el consideră că, în situația creată, indiferent de evoluțiile politice, atât ANRE, care trebuie în cel mai scurt timp să elaboreze o nouă metodologie, cât și Consiliul Concurenței trebuie să preia inițiativa și să intervină prompt în domeniul respectiv.
„În caz contrar riscăm să fim în continuare martorii unui proces de creștere continuă a prețurilor la carburanți, bazat pe interesul și placul companiilor petroliere, și sărăcirii cetățenilor”, a conchis parlamentarul.
Cristina Pendea