[ X ]
[ X ]
[ X ]
Alexandru Epureanu și-a încheiat cariera la națională
30 Septembrie

După 14 ani petrecuți la Echipa Națională, căpitanul Alexandru Epureanu și-a încheiat cariera la Echipa Țării, transmite CURENTUL.

Fotbalistul a transmis un mesaj către suporteri:

„Dragi amatori ai fotbalului moldovenesc, cu tristețe în suflet vreau să vă anunț despre încheierea carierei mele la Echipa Națională a Moldovei. Din păcate, sunt așa momente când ești nevoit să iei decizii grele, și asta este o astfel de decizie.

Vreau să le mulțumesc mult tuturor microbiștilor, care au susținut selecționata noastră permanent, indiferent de rezultat. Doar cuvinte de mulțumire am de spus la adresa lucrătorilor FMF în frunte cu Pavel Cebanu și ulterior cu Leonid Oleinicenco, pentru ajutorul lor și munca enormă depusă pentru a ne crea nouă, jucătorilor, toate condițiile necesare pentru pregătirea către meciuri. Le mulțumesc mult tuturor antrenorilor, cu care am avut ocazia să lucrez la selecționată, întregului staff tehnic și, desigur tuturor băieților cu care am avut posibilitatea să apărăm culorile țării în acești 14 ani. Le mulțumesc mult tuturor, a fost o onoare să fiu parte a Echipei Naționale a Moldovei!”, se spune în mesaj.

Alături de tricolori, Alexandru Epureanu a bifat un număr record de 91 de meciuri și a marcat 7 goluri.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților