[ X ]
Alexandr Stoianoglo: Sprijin colegii judecători și îi îndemn să nu-și piardă curajul. Să lupte pentru dreptate…
13 Septembrie

„Demiterea a șase judecători de către președintele Maia Sandu a generat un val de îngrijorări și controverse. Percepția tuturor însă e că s-a făcut o nedreptate pentru a da bine la public, o manevră politică în perioada electorală. Pentru juriști tema este absolut clară: aici nu miroase a dreptate, ci mai degrabă a populism pentru aplauze. Așteptările publicului s-au dovedit mai importante decât examinarea fiecărui caz în parte, conform legii” – a constatat Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de Președinte al țării, informează CURENTUL. 

În final – a adăugat el – nu avem justiție, ci o farsă pusă în scenă pentru spectatori. Pentru care tot noi, spectatorii, vom plăti prejudiciile.

„Iar mai nou, nepromovarea evaluării repetate de către judecătorul Alexei Paniș este un mesaj clar din partea autorităților: cine îndrăznește să ridice capul, va fi călcat. Un avertisment pentru toți cei care îndrăznesc să aibă o voce independentă.

Asociația Judecătorilor din Republica Moldova are dreptate să ceară transparență și respectarea normelor legale și procedurale. Este esențial ca aceste decizii să fie fundamentate pe criterii obiective și să evite orice formă de influență externă.

Sprijin colegii judecători și îi îndemn să nu-și piardă curajul. Să lupte pentru dreptate. Justiția nu înseamnă ratinguri sau PR, ci căutarea adevărului și apărarea drepturilor. Această luptă nu este pentru ei înșiși, ci pentru viitorul sistemului juridic al țării”, a mai spus Alexandr Stoianoglo.

Inapoi la arhiva noutaților