Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), astăzi, în cadrul unui briefing, a prezentat principalele teze ale programului său electoral pentru ameliorarea situaţiei din sistemul educaţional, dar şi pentru a asigura dezvoltarea domeniului.
La concret, programul candidatului prevede: dezvoltarea infrastructurii instituțiilor de învățământ; crearea spațiilor prietenoase pentru elevi și studenți; asigurarea cu cadre didactice calificate pentru fiecare disciplină școlară; creșterea interesului absolvenților din instituțiile preuniversitare pentru profesia de învățător/profesor; motivarea financiară a angajaților din învățământ; asigurarea centralizată a cadrelor didactice cu materiale didactice și de specialitate etc.
„În învățământul profesional tehnic ne propunem implementarea unei noi formule de finanțare a instituțiilor. În prezent, finanțarea procesului de instruire în aceste instituţii se realizează conform Hotărârii Guvernului RM nr.628 din 30 august 2023 privind „Metodologia de finanțare bugetară a instituțiilor publice de învățământ”, conform căreia „banul urmează elevul”.
Această politică financiară nu contribuie la dezvoltarea unui învățământ profesional tehnic calitativ, deoarece instituțiile sunt nevoite să păstreze cu orice preţ contingentul, indiferent de faptul dacă are elevul capacități să însușească materia sau nu. Noi propunem ca finanțarea programelor de formare profesională să se realizeze în funcţie de cheltuielile reale de formare a specialiștilor, dar nu doar în funcţie de numărul de elevi.
De asemenea, vom veni cu o nouă abordare a admiterii în instituțiile de învățământ profesional tehnic. Vom propune ca, la stabilirea Planului de admitere pentru fiecare specialitate, numărul de elevi să nu fie mai mic de 20. Astfel se vor asigura necesitățile financiare de formare a unui specialist de înaltă calificare”, a relatat el.
Alexandr Stoianoglo a punctat că, în prezent, elevii din centrele de excelență și colegii sunt discriminaţi financiar comparativ cu elevii din licee. Ei trebuie să achite nu numai studiile ce asigură formarea competențelor lor profesionale, dar și implementarea Planului de învățământ liceal.
„Noi propunem ca taxa de studii achitată de elevi să includă doar cheltuielile pentru formarea profesională, iar cea de cultură generală, ca și în liceele teoretice, să fie asigurată din bugetul de stat. De asemenea, vom asigura ca salarizarea cadrelor didactice din învăţământul profesional tehnic să fie la același nivel ca și în învățământul general, dar şi să li se acorde suma de 4000 lei pentru procurarea materialelor didactice”, a adăugat candidatul.
Politicianul a mai spus că, în programul său, e prevăzută și revizuirea sistemului de salarizare a cadrelor didactice, or, „aceşti oameni, care depun o muncă enormă în educarea tinerei generaţii, trebuie să aibă un nivel de viaţă decent, dar nu să trăiască la limita sărăciei”.
„Un set aparte de acţiuni va fi îndreptat spre asigurarea unui dialog normal între Ministerul Educației și Administrația Publică Locală. În regim de urgență, ar trebui să fie iniţiate discuții cu scopul de a identifica soluții pentru a păstra instituțiile de învățământ, dar nu de a le închide.
De asemenea, se impune depolitizarea sistemului educațional, prin promovarea în funcții-cheie în baza criteriului meritocrației și concurenței sănătoase, dar nu a intereselor partinice sau personale”, a subliniat Alexandr Stoianoglo.