Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova anunță că, în scopul prevenirii răspândirii infecției COVID-19 pe teritoriul Ungariei, Guvernul ungar a adoptat decretul nr. 407/2020 din 30.08.2020 privind reintroducerea temporară a controlului la frontieră, valabil din 1 septembrie până la 1 octombrie 2020, transmite CURENTUL.
Potrivit documentului, se interzice intrarea cetățenilor străini pe teritoriul Ungariei.
Totodată, la solicitare, poliția ungară poate acorda permisiune de intrare în Ungaria în anumite cazuri de excepție, cum sunt:
➡️ prezența personală la o procedură administrativă sau judecătorească, care poate fi dovedită prin prezentarea unui document eliberat de o autoritate relevantă;
➡️ efectuarea unei activități de afaceri sau a unei alte activități profesionale, motivată printr-o invitaţie emisă de o autoritate publică centrală, entitate independentă sau autoritate administrativă autonomă;
➡️ vizita în scopuri medicale, la instituțiile de sănătate din Ungaria, justificată printr-un certificat medical;
➡️ efectuarea studiilor, îndreptățită printr-o confirmare eliberată de instituția academică;
➡️ activitatea în domeniul transportului de mărfuri, certificată printr-o adeverinţă eliberată de angajator;
➡️ participarea la ceremoniile rudelor apropiate (căsătorie, deces, botez);
➡️ îngrijirea rudelor, conform Art. V din Codul Civil (2013) al Ungariei;
➡️ participarea la evenimente internaționale de importanță înaltă, în domeniile sportiv, cultural sau cu caracter religios;
➡️ alte motive legitime care nu sunt listate supra.
Cererea de derogare urmează a fi adresată poliției ungare în limbile maghiară sau engleză, la următoarea adresă electronică: https://ugyintezes.police.hu/en/home.
Această regulă se aplică inclusiv în cazul persoanelor care sosesc cu avionul pe aeroportul din Budapesta.
Cererile de derogare pot fi respinse de poliție în cazul în care:
– există dubii cu privire la scopul real al intrării în Ungaria;
– există riscuri epidemiologice, de securitate publică sau siguranță națională din partea persoanei care dorește să intre în Ungaria.
Documentele care au stat la baza justificării derogării urmează a fi prezentate în original autorităţilor ungare de frontieră în momentul intrării în ţară.
Cetățenii străini care dețin un permis de ședere temporar sau permanent, la trecerea frontierei, vor fi tratați în egală măsură ca și cetățenii unguri. Prin urmare, la intrarea în țară, aceștia vor fi plasați în carantină / izolare la domiciliu timp de 14 zile. Totodată, carantina / izolarea la domiciliu poate fi anulată la prezentarea a două rezultate negative ale testelor biologice moleculare SARS-CoV-2 (PCR), efectuate în laboratoarele ungare la un interval de cel puțin 48 ore distanță unul de față de altul.
Regulile impuse nu se aplică asupra traficului aflat în tranzit şi transportului de mărfuri, precum şi asupra deplasărilor oficiale, totuși, controlul sanitar la intrarea în țară poate avea loc şi în asemenea cazuri. În același timp, noile măsuri de restricționare nu se aplică celor care justifică, în momentul intrării în Ungaria, că au trecut prin infecția COVID-19, în ultimele șase luni.
Astfel, este permis traficul de tranzit al pasagerilor în următoarele condiții:
▪️Durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;
▪️Lipsa suspiciunilor de contaminare cu Covid-19;
▪️Prezentarea unui document din care să rezulte clar care este scopul deplasării în țara de destinație, inclusiv să fie asigurată intrarea pe teritoriul statului din vecinătatea Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către țara de destinație.
Tranzitul pe teritoriul ungar urmează a fi efectuat pe traseul prestabilit în acest sens, care este publicat pe pagina web a poliţiei ungare, cu indicarea în mod explicit a locurilor de staționare/ odihnă: http://www.police.hu/hu/hirek-es-informaciok/hatarinfo….
Pentru tranzitarea Ungariei nu este necesară prezentarea unui test COVID-19.
Cristina Pendea