[ X ]
Al treilea studiu clinic destinat tratamentului infecției COVID-19 – aprobat de Comisia Medicamentului pe lângă AMDM
27 Iulie

Cel de-al treilea studiu clinic destinat tratamentului infecției COVID-19 a fost aprobat de Comisia Medicamentului pe lângă Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, studiul este unul internațional, multicentric, care se desfășoară în paralel în 35 de centre din Uniunea Europeană și SUA. Inițiator și coordonator al acestor studii clinice este Universitatea Stanford din Statele Unite, producătorii medicamentului fiind 2 companii farmaceutice germane.

Preparatul are o acțiune antivirală, fiind un compus nou, care și-a demonstrat eficacitatea și siguranța la dozele de cercetare administrate la pacienții diagnosticați cu infecția COVID-19 (gravitate moderat-severă).

În Republica Moldova, studiul clinic se va desfășura în 3 centre de studiu din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă – SCBI”, la inițiativa S.C. „Clinical Trial Center” S.R.L., România.

Investigatorii studiului clinic sunt: • Valentina Smeșnoi doctor în științe medicale; • Gheorghe Plăcintă, șef catedră boli infecțioase, doctor habilitat în științe medicale, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”; • Victor Pântea, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Vlad Batrîncea a sesizat Biroul Politici de Reintegrare privind deschiderea secțiilor de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului
    Politică |
  2. Poliția: Organizația criminală “Șor” implică minori și reprezentanți ai comunităților etnice pentru a crea dezbinare și a instiga la ură
    Social |
  3. CEC a recepționat cererile de înregistrare a Partidului Democrat Modern, Uniunea Creștin-Socială din Moldova și un candidat independent
    Politică |
  4. PSRM: Nu vom permite lipsirea cetățenilor țării de dreptul la vot, indiferent unde locuiesc și ce naționalitate au
    Politică |
  5. O delegație a Camerei Reprezentanților Congresului SUA, în vizită la Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  1. SFS: Încasări de peste 800 milioane lei la Bugetul public național, într-o săptămână
    Business |
  2. Vlah - solicitare către Trump și Putin: Să examineze, ca parte a pachetului de securitate regională, şi posibilitatea recunoaşterii internaţionale a neutralităţii Republicii Moldova
    Politică |
  3. Vlad Batrîncea a sesizat Biroul Politici de Reintegrare privind deschiderea secțiilor de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului
    Politică |
  4. Poliția: Organizația criminală “Șor” implică minori și reprezentanți ai comunităților etnice pentru a crea dezbinare și a instiga la ură
    Social |
  5. CEC a recepționat cererile de înregistrare a Partidului Democrat Modern, Uniunea Creștin-Socială din Moldova și un candidat independent
    Politică |