[ X ]
Al doilea transplant hepatic din acest an, efectuat la spitalul ”Timofei Moșneaga”
22 Februarie

Încă o viață a fost salvată datorită transplantului hepatic la IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”. Este vorba despre o pacientă de 50 de ani, care ”s-a născut a doua oară”, având un dublu transplant de ficat. Femeia a fost diagnosticată cu ciroză hepatică în stadiu terminal, iar transplantul a fost singura opțiune de salvare.

”Prima dată pacienta a fost transplantată în anul 2022, de la donator viu, însă a făcut un rejet de grefă. Câteva săptămâni în urmă am operat-o pentru a doua oară, donatorul fiind în moarte cerebrală. Intervenția a decurs fără incidente” a menționat prof. Adrian Hotineanu, șef catedră Chirurgie Nr. 2.

Postoperator femeia a fost internată în secția Terapie Intensivă Generală, iar ulterior transferată în secția de profil – Chirurgia hepato-biliopancreatică.

”În situația dată am avut un pacient foarte complicat, luând în considerare faptul că acesta a fost al doilea transplant hepatic pentru ea. Însă, bolnava a evoluat postoperator destul de bine. De această dată grefa nouă și-a început funcțiile practic de la câteva ore după intervenție. Perioada aflării în reanimare a decurs fără particularități. Am reușit să o transferăm în secția de profil la a VI-a zi postoperator”, a subliniat șefa Secției Terapie Intensivă Generală, Corina Gutium.

Pacienta Mariana spune că acum se simte foarte bine și adresează mulțumiri întregii echipe medicale: ”Am fost prima în lista de așteptare pentru transplantul de ficat și am fost operată de urgență, deoarece am fost într-o stare foarte gravă. Pielea mea avea culoarea galbenă. Acum am emoții foarte mari. Mă așteaptă acasă soțul și copiii, mă simt foarte bine. Nu-mi vine a crede că am scăpat de moarte ca prin urechile acului. Mulțumesc foarte mult echipei, care m-a salvat”.

Menționăm că pacienta a fost externată la domiciliu. Acesta a fost al doilea transplant de ficat realizat de echipa IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” de la începutul anului.

Inapoi la arhiva noutaților