[ X ]
AIPA s-a familiarizat cu Programul LEADER
6 Iulie

Ca parte a lucrărilor pregătitoare pentru implementarea Măsurilor de finanțare în cadrul Programului LEADER (având la bază Legea 276/2016, Legea 50/2021), astăzi, 6 iulie curent, în cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) s-a desfășurat un prim atelier de lucru privind familiarizarea experților AIPA cu abordarea LEADER, dar și procedurile de gestionare și monitorizare a implementării Măsurilor LEADER din România, Măsuri gestionate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), transmite CURENTUL.

Reprezentanții AFIR au împărtășit experiența acumulată în gestionarea LEADER pe parcursul a 10 ani și au relatat minuțios care sunt etapele de finanțare, procesele aplicate, dar și procedurile de monitorizare în cadrul procesului de finanțare a funcționării GAL-urilor precum și în implementarea SDL-urilor.

De menționat, că obiectul protocolului de colaborare interinstituțională dintre AFIR şi AIPA, este realizarea unui program de schimburi de informaţie în domeniul asistenţei financiare şi al modului de organizare instituțională și de a contribui prin transfer de experienţă la perfecţionarea şi dezvoltarea competenţelor AIPA pentru instituirea şi dezvoltarea unor forme, mecanisme şi proceduri clare şi eficiente în gestionarea FNDAMR .

Amintim că, conform „Legii 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural” anual din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural vor fi alocate cel puțin 5% pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER.

NOTĂ: Abordarea LEADER “de jos în sus”, reprezintă o modalitate ce permite actorilor locali de a determina nevoile zonei din care provin şi de a contribui la dezvoltarea teritoritorială din punct de vedere economic, demografic, educaţional, cultural, etc, prin intermediul unei strategii de dezvoltare elaborată şi implementată local.

Cristina Pendea

212524647_2298256233638661_8456727185247317452_n 212818132_2298256200305331_8795364202982081913_n

Inapoi la arhiva noutaților