[ X ]
[ X ]
[ X ]
Ai o idee de proiect ce ține de promovarea afacerilor în Bazinul Mării Negre? Aplică acum la Program pentru a obține un grant
21 Februarie

Primul apel de proiecte în cadrul Programului Operaţional Comun „Bazinul Mării Negre” 2014 – 2020 se desfășoară în perioada 31 ianuarie – 31 mai 2017, transmite CURENTUL.

Acest prim apel se adresează proiectelor care contribuie la toate obiectivele tematice și priorități ale Programului:

Obiectivul tematic 1: Promovarea afacerilor şi a antreprenoriatului în Bazinul Mării Negre

Prioritatea 1.1 Promovarea în comun a afacerilor şi antreprenoriatului în sectoarele turism şi cultură

Prioritatea 1.2 Creşterea oportunităţilor comerciale transfrontaliere şi modernizarea sectorului agricol şi a celor conexe

Obiectivul tematic 2: Promovarea unei politici de mediu coordonate şi reducerea prin acţiuni comune a deşeurilor maritime în Bazinul Mării Negre

Prioritatea 2.1 Îmbunatățirea sistemului de monitorizare în comun a mediului

Prioritatea 2.2 Promovarea în comun a unor acţiuni având ca scop conştientizarea privind deşeurile maritime şi riverane

Bugetul ENI pentru cele două obiective tematice ale primului apel de proiecte este de 19,65 mil. EUR.

Valoarea grantului ENI acordat va fi de maximum 92% din totalul costurilor eligibile ale proiectului (pentru fiecare lider / partener de proiect). Totodată, rata de cofinanțare trebuie să fie de cel puțin 8% din totalul costurilor eligibile ale proiectului (pentru fiecare lider / partener de proiect).

Orice grant acordat în cadrul prezentului apel de proiecte, pentru implementarea unui Proiect, trebuie se încadreze între următoarele valori minime și maxime:

Prioritatea Valoarea minimă (EUR) Valoarea maximă (EUR)
Prioritatea 1.1 500.000,00 1500.000,00
Prioritatea 1.2 300.000,00 700.000,00
Prioritatea 2.1 500.000,00 1.000.000,00
Prioritatea 2.2 300.000,00 1.000.000,00

Toți potențialii aplicanți sunt invitați să depună proiecte accesând sistemul electronic de monitorizare al Programului (e-MS) – http://ems-bs.mdrap.ro.

Pentru descrierea detaliată a Apelului de propuneri de proiecte, inclusiv regulile de eligibilitate şi depunere, precum şi pentru mai multe informaţii privind procesul de selecţie, Pachetul Aplicantului poate fi descărcat de pe website-ul programului sau accesând următorul link: http://blacksea-cbc.net/wp-content/uploads/2017/01/Application-pack-final-version-1.zip.

Pentru mai multe detalii, consultați pagina programului: http://blacksea-cbc.net/black-sea-basin-2014-2020/calls-for-proposals/.

În acest context, zilele informaționale cu privire la primul apel de propuneri de proiecte din cadrul POC Bazinul Mării Negre 2014-2020 tentativ vor fi organizate în luna aprilie 2017, iar detaliile cu privire la data și locul desfășurării acestor sesiuni de infomare vor fi anunțate în luna martie curent.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților