[ X ]
Agricultorii care au depus dosare de subvenționare în 2016 au fost achitați. Iată suma totală
29 Decembrie

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare de comun cu Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că a fost achitată suma de 232 milioane de lei pentru circa 1 600 de dosare depuse în anul 2016, transmite CURENTUL.

Astfel, producătorii agricoli care au depus dosare pentru subvenționare în 2016 și care s-au încadrat în limita fondului de subvenționare au fost subvenționați. Producătorii agricoli care nu s-au încadrat în limita fondului din acest an vor fi subvenționați în 2017.

Menționăm că pentru anul 2016 s-a reușit alocarea și achitarea subvențiilor pentru agricultori în mărime de 7 sute milioane de lei, suma alocată fără precedent pentru fondul de subvenționare. De asemenea, odată cu valorificarea integrală a fondului, AIPA a realizat o serie de indicatori ENPARD, fapt ce va determina accesarea celei de a doua tranșe din cadrul acestui program, în anul 2017.

În rezultatul aplicării în anul 2017 a Legii cu privire la principiile de subvenționare a producătorilor agricoli, aprobată recent de către parlament, depunerea noilor dosare se preconizează să înceapă fără întârzieri.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților