[ X ]
AGEPI și CCI lansează concursul „Marca Comercială a Anului 2016”. Detalii
17 Februarie

Camera de Comerț și Industrie (CCI) și Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) lansează concursul „Marca Comercială a Anului 2016” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității 2016”, transmite CURENTUL.

Directorul AGEPI, Octavian Apostol a menționat că taxa pentru participare în acest an s-a redus în jumătate.

„Avem 9 nominalizări la acest concurs – aprecierea consumatorilor, marca comercială, locală, debutul anului, marca comercială în export, marca comercială favorită a anului, marca responsabilă social, nominalizarea de rebranding. La AGEPI avem depuse, timp de 25 de ani, 120 de mii de cereri de înregistrare a mărcilor, dintre care valabile sunt 72 452 mărci naționale și internaționale.

Taxa pentru participarea la concurs va fi nu de 6 mii, dar de 3 mii de lei. Iar pentru IMM-uri taxa va fi cu 50% mai mică.

Doritorii de a participa se pot înscrie până pe 31 martie 2017”, a spus Octavian Apostol.

Sergiu Harea, președintele CCI, spune că acest concurs va permite producătorilor autohtoni să se promoveze atât pe piața națională, cât și pe cea internațională.

„Din 2003 până în prezent, peste 1200 de mărci comerciale au participat la concurs. Cei care vor să-și dea interesul pentru a se promova la nivel internațional o pot face participând. Drept juriști avem experți internaționali, care vor aprecia la justa valoare mărcile”, a spus Sergiu Harea.

Producătorii care vor participa la concurs vor avea parte de promovare prin publicitate și se va face un sondaj al popularității mărcilor. Se vor efectua traninguri cu angajații întreprinderilor participante – seminar de o zi pentru 12-16 angajați. Participanții vor putea să-și utilizeze logo-ul pentru promovare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților