În perioada 2-4 iulie 2019 a avut loc Simpozionul mondial privind indicațiile geografice (Lisabona, Portugalia), transmite CURENTUL.
Simpozionul a fost organizat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) și Institutul Național de Proprietate Industrială din Portugalia (INPI), cu sprijinul Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).
La Simpozion au participat mai mult de 300 de persoane din 66 de țări, inclusiv Australia, Austria, Brazilia, China, Franța, Georgia, Germania, Italia, Mexic, România, Spania, SUA. La eveniment au participat, de asemenea, reprezentanți ai OMPI, ai Uniunii Europene (UE), ai Asociației națiunilor din sud-estul Asiei (ASEAN), ai Organizației Africane Regionale de Proprietate Intelectuală (ARIPO), ai Asociației mărcilor comunitare europene (ECTA), ai Asociației europene a titularilor de mărci (MARQUES), ai Asociației pentru rețeaua internațională a Indicațiilor Geografice (oriGIn), ai Consorțiului pentru denumirile comune ale alimentelor (CCFN).
Simpozionul a fost deschis de către Francisca Van Dunem, Ministru al Justiției din Portugalia, care a menționat că este o mare onoare și responsabilitate de a fi gazda unui asemenea eveniment.
La rândul său, Francis Gurry, Director General al OMPI, a punctat mai multe aspecte privind importanța indicațiilor geografice pentru dezvoltarea economică a statelor (https://www.wipo.int/about-wipo/en/dgo/news/2019/news_0048.html).
Printre invitații de onoare la acest eveniment a fost prezent Christian Archambeau, Director Executiv al EUIPO, care a subliniat că în ultimul timp crește interesul față de indicațiile geografice. Astfel, tot mai des în acordurile bilaterale încheiate între țări este inclus și un capitol cu referire la protecția indicațiilor geografice. De asemenea, crește implicarea EUIPO în examinarea conflictelor dintre mărci și indicații geografice.
La Simpozion au fost prezentate 20 de comunicări repartizate în 7 secțiuni conform Agendei (https://www.wipo.int/edocs/mdocs/sct/en/wipo_geo_lis_19/wipo_geo_lis_19_inf_1_prov.pdf):
Informația actualizată privind indicațiile geografice, prezentată de OMPI și Portugalia;
Informația actualizată privind indicațiile geografice, prezentată din regiuni;
Instrumentele internaționale și regionale și inițiative privind protecția indicațiilor geografice;
Indicațiile geografice și denumirile comune;
Țările vorbitoare de limbă portugheză – Inițiative pentru protecția indicațiilor geografice;
Valoarea adăugată prin indicații geografice;
Indicațiile geografice și Internetul.
Toate comunicările vor fi publicate pe pagina Simpozionului (https://www.wipo.int/meetings/en/details.jsp?meeting_id=51446).
În cadrul discuțiilor plenare a fost prezentată informația referitoare la Studiul privind identificarea produselor tradiționale moldovenești cu potențial pentru a fi înregistrate cu indicații geografice (67 de produse) sau în calitate de specialitate tradițională garantată, realizat în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova”. S-a menționat, de asemenea, că pe parcursul anului 2019 au fost depuse spre înregistrare noi cereri pentru protecția indicațiilor geografice și pentru prima specialitate tradițională garantată.
Republica Moldova a fost reprezentată de către Simion Levițchi, șef Direcție mărci și design industrial, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI).
Cristina Pendea