Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în comun cu Proiectul UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova, au organizat Seminarul național cu genericul „Proprietatea intelectuală și concurența”, transmite CURENTUL.
La eveniment au participat experți ai Proiectului UE, specialiști AGEPI și specialiști din cadrul Consiliului Concurenței și Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței.
În deschidere, Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan a subliniat că în condițiile economiei bazate pe principiile liberei concurente, este foarte important de a stabili norme clare și eficiente pentru combaterea concurenței neloiale. “Trebuie stimulată sistematic competitivitatea, încurajând toți producătorii să elaboreze noi tehnologii și să ofere noi produse. La realizarea acestor scopuri, contribuie plenar obiectele de proprietate intelectuală, care permit de a face distincție atât între producători, cât și între produsele oferite de către aceștia, servind drept mijloc de protecție în sfera comerțului și, în același timp, drept sursa de informare a consumatorilor referitor la produse și producători etc. De asemenea, aceste obiecte, fiind protejate, asigură drepturile exclusive ale titularului, aspect esențial în dezvoltarea concurenței loiale.” a adăugat Lilia Bolocan.
În continuare, participanții au abordat un șir de subiecte ce țin de protecția mărcilor comerciale, drepturile de autor, drepturile conexe și protecția designului industrial, epuizarea drepturilor de proprietate intelectuală, drepturile de proprietate intelectuală și concurența – practica Republicii Moldova, comerțul și reambalarea produselor farmaceutice, epuizarea drepturilor de proprietate intelectuală în mediul digital etc.
Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” este finanţat de Uniunea Europeană și urmează să fie finalizat în noiembrie 2018.
Cristina Pendea