Pe data de 04.04.2020 a avut loc ședința Comisiei de monitorizare a Contractului de concesiunea activelor aflate în gestiunea ÎS Aeroportul Internaţional Chișinău. Comisia a constatat că, până în prezent, concesionarul nu-și execută cu diligență obligativitatea de edificare a obiectivelor concesionale stabilite în Programul investițional atât pentru Etapa I investițională cât și pentru Etapa II. Au fost acumulate restanțe la capitolul investiții în jur de 66.2 mln. EUR.
Comisia a constatat că, concesionarul nu cooperează cu autoritățile, în special cu Agenția de Supraveghere Tehnică, și nu prezintă actele solicitate pentru verificarea volumul lucrărilor efectuate. La insistența Comisiei Avia Invest SRL a promis accesul Agenției de Supraveghere Tehnică, după data de 15 iunie 2020, potrivit Directivei Autorității Aeronautice Civile.
Avia Invest SRL și-a exprimat dezacordul cu modificările legislative privind achitarea în bugetul de stat a taxei aeroportuare în mărime de 50% din tariful de 9 EUR per pasager la plecare, perceput de concesionar. Se insistă la incasarea în continuare a unui venit net de 9 EUR pentru a nu înregistra o diminuare a veniturilor. Comisia a acordat timp concesionarului pentru a veni cu calcule financiare relevante.
Avia Invest SRL afirmă că nu poate obține documentația permisivă de la Primăria mun. Chișinău pentru a construiri terminalul nou al AIC, dar totodată a specificat că pînă la moment nu a contestat refuzul Primăriei municipale, însă a mai depus o adresare în acest sens.
Comisia a decis ieșirea la fața locului a reprezentanților Comisiei, împreună cu reprezentanții Primăriei, pentru a examina în comun situația.
Cristina Pendea