Ex-speakerul Parlamentului Igor Corman, care în octombrie 2015 a renunțat la mandatul de deputat a oferit detalii despre investiția pe care o administrează, transmite Curentul cu referire la interviul acordat pentru www.tribuna.md.
Corman a spus că, gestionează afacerea Companiei SEBN, care constă în producerea cablajelor pentru industria de automobile.
„În decembrie 2015 am înregistrat Societatea cu Răspundere Limitată SE Bordnetze, iar apoi am selectat echipa de manageri și am pregătit toate contractele necesare pentru construcția unei fabrici noi. Am început afacerea de la zero, iar în prezent avem deja peste 300 de angajați. În septembrie 2016 am iniţiat procesul de producere într-o hală din orașul Orhei. În paralel, în august 2016, a demarat construcţia fabricii la marginea Orheiului, care va fi dată în exploatare cel târziu în noiembrie anul curent. Suprafaţa totală va fi de 27 mii m.p., ceea ce înseamnă că vor putea fi angajaţi în anii următori circa 2500 de muncitori”, a spus el.
În opinia sa, „mediul de afaceri autohton este prielnic, cel puțin din punctul de vedere al investitorilor mai mari, iar autoritățile sunt receptive”.
„Este și firesc, deoarece este vorba de investiții de zeci de milioane, crearea a mii de locuri de muncă și, respectiv, acumulări la bugetul de stat. În cazul nostru, chiar dacă abia am început activitatea, deja am transferat la bugetul de stat circa 1 milion de euro”, a mai spus Corman.
Cristina Pendea