[ X ]
AEE îndeamnă consumatorii să se ghideze de eticheta energetică când procură electrocasnice
26 Decembrie

Aproximativ 51,4% dintre consumatorii din Republica Moldova cunosc ce reprezintă noțiunea ”clasă energetică”. Totodată, doar 45,1% din gospodării consultă etichetele energetice la achiziționarea unui produs cu impact energetic.

Studiul efectuat de Biroul Național de Statistică „Consumul de energie în gospodăriile casnice”, realizat în 2022 pentru perioada de referință al anului 2021, denotă că majoritatea consumatorilor cunosc care sunt cele mai importante caracteristici ale produselor electrocasnice din punct de vedere al eficienței energetice și impactul asupra mediului înconjurător.

În același timp, studiul mai scoate în evidență că, în pofida cunoștințelor despre clasa energetică, în momentul achiziționării unui produs cu impact energetic, principala caracteristică a alegerii o constituie prețul produsului (66,2% din gospodării), urmată de denumirea producătorului (14,7%). Doar 13,3% se ghidează de clasa energetică din care face parte produsul ales. Totodată, 5,8% din consumatori se mai ghidează de recenziile altor cumpărători (rude, cunoscuți, consultanți etc.).

Agenția pentru Eficiență Energetică atrage atenția consumatorilor că, optând pentru produse electrocasnice cu un grad de eficiență mai înalt, ei pot reduce semnificativ consumul de energie electrică, iar astfel să economisească sume importante de bani. Trecerea de la o clasă energetică inferioară la una superioară va scădea consumul cu aproape 20%.

Pentru a-i ajuta pe consumatori să își reducă facturile la energie, în Republica Moldova vor fi introduse noile etichete energetice. Noile etichete energetice, programate să fie adoptate în cadrul Consiliului Ministerial al Comunității Energetice, le vor permite consumatorilor să fie mai bine informați atunci când aleg produse de uz casnic. Ele vor contribui în acest fel la reducerea facturilor la energie și la sprijinirea obiectivelor de reducere a amprentei de carbon.

Ca urmare a dezvoltării unor produse din ce în ce mai eficiente din punct de vedere energetic și deoarece diferența dintre A++ și A+++ este mai puțin evidentă pentru consumator, categoriile de etichete energetice ale UE vor fi adaptate treptat pentru a reintroduce scara de la A la G, mai simplu de înțeles.

· Clasa energetică (A) – cea mai ridicată eficiență energetică;

· Clasa energetică (G) – cea mai scăzută eficiență energetică;

· Culorile de la Verde la Roșu:

· Culoarea către verde – mai eficient din punct de vedere energetic;

· Culoarea către roșu – mai puțin eficient din punct de vedere energetic;

· Săgețile determină eficiența energetică, pentru un anumit nivel prestabilit.

Pe lângă reclasificarea clasei de eficiență energetică a produsului în cauză se schimbă și aspectul noii etichete, care conține iconițe mai clare și mai moderne. O altă schimbare semnificativă este introducerea unui cod QR în partea din dreapta sus a noilor etichete. Scanând codul QR, consumatorii vor găsi informații suplimentare despre modelul de produs, cum ar fi date despre dimensiuni, caracteristici specifice sau rezultate ale testelor, în funcție de aparat.

La fel ca și etichetele anterioare, etichetele reclasificate indică mai mult decât clasa de eficiență energetică. În cazul unei mașini de spălat vase, de exemplu, etichetele permit aflarea, dintr-o privire, a numărului de litri de apă pe ciclu de spălare, a duratei ciclului de spălare și a consumului de energie, astfel cum sunt măsurate de un program standardizat.

Reamintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Inapoi la arhiva noutaților