Directorul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică (AEE), Alexandru Ciudin a dat start campaniei de informare „Eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente – prioritate a autorităților publice locale”, care va decurge în perioada iunie – august 2021.
Potrivit unui comunicat de presă, campania de informare se desfășoară în toate centrele raionale ale Republicii Moldova și UTA Găgăuzia, scopul acesteia fiind diseminarea informației prin intermediul autorităților publice locale, despre eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente.
Cu această ocazie în incinta consiliului raional din orașul Telenești a fost instalat un panou care conține informații din toate domeniile legate de eficiența energetică, precum: sfaturi la domiciliu sau la birou, măsuri de eficientizare a energiei, iar pentru specialiștii în domeniu sunt disponibile informații despre cerințele minime de elaborare a unui audit energetic, scopul și importanța acestuia.
La eveniment au fost prezenți vicepreședintele raionului, Alexandru Taburceanu și primarul orașului Telenești, Vadim Lelic, care și-au manifestat deschiderea față de acțiunea de informare a Agenției.
„Ne dorim ca autorităţile publice locale să cunoască cât mai multe informaţii despre eficienţa energetică şi, la rândul lor, să îndemne consumatorii locali să opteze pentru produse eficiente energetic. Suntem convinşi că, prin astfel de acțiuni vom reuşi, cu paşi mărunţi dar siguri, să responsabilizăm tot mai mult cetăţenii în acest sens”, consideră directorul AEE.
Precizăm că, Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Cristina Gurez