[ X ]
Adriana Ochișanu își sărbătorește ziua de naștere: Sunt fericită!
18 Martie

Interpreta Adriana Ochișanu astăzi este omagiată. Ea împlinește 43 de ani și susține că e recunoscătoare pentru toate realizările de până acum, e fericită, informează CURENTUL.

„Viața nu putea fi mai bună de atât cu mine. Sunt profund recunoscătoare pentru ceea ce am, pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce trăiesc acum” – spune ea, pe social media.

Adriana împlinește 43 de ani și dezvăluie că e “atât de tânără”. Ea, la ai săi 43 de ani, a realizat destul de multe, atît în viață, cât și pe plan muzical, dar, spune că cea mai mare realizare din viața sa este faptul că a adus pe lume doi copii absolut minunați. “Am doi copii superbi și am foarte mulți fani care mă iubesc. Am o mama sănătoasă și cel mai important, o am lângă mine”, a mai spus ea.

Artista mai adaugă e împăcată cu sine, iar din tot ce a trăit până acum nu a fost întâmplător. “Oamenii pe care i-am lăsat în urmă sau cei care m-au uitat pe mine, deciziile grele, anii pe care i-am petrecut singură, realizările și eșecurile. Toate acestea sunt stocate într-o cutie mare de amintiri pe care o țin într-una din cele patru camere ale inimii mele. O deschid des, aproape în fiecare seară când mă rog și știu că toate aceste experiențe m-au transformat în Adriana de azi. Adriana de astăzi este fericită”, a conchis Adriana.

Amintim că, Adriana Ochișanu are un băiat Cristian de 21 de ani, din prima căsnicie cu Corneliu Botgros, dar și o fetiță – Mihaela, din cea de a doua căsătorie cu procurorul Sergiu Zmeu.

Cristina Tomac

Inapoi la arhiva noutaților