Pensionarii sunt oamenii cei mai nedreptățiți de actuala guvernare – a constatat deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Adrian Albu, informează CURENTUL.
Potrivit spuselor sale, în cei doi ani de conducere a PAS, cele mai mari greutăți au fost simțite de umerii oamenilor în etate: tarife enorme, scumpirea semnificativă a tuturor produselor de primă necesitatea și, în final, indexarea cu țârâita a pensiilor meritate și pentru care au muncit întreaga viață.
Adrian Albu a menționat că, două știri de ieri au remarcat, încă o dată, atitudinea disprețuitoare a guvernării față de cei aproape 700 de mii de pensionari din țară, dintre care aproape 200 de mii de pensionari din municipiul Chișinău. În timp ce Procuratura Generală „salută” hotărârea Curții Constituționale prin care se stabilește că salariile procurorilor trebuie indexate cel puțin la nivelul inflației, ministrul responsabil de protecția socială cântă refrenul că nu-s bani pentru a indexa pensiile la nivelul inflației.
„Bani pentru a indexa la nivelul inflației salariile de circa 18 mii de lei pe lună ale procurorilor se vor găsi, la fel cum au găsit bani pentru a indexa la nivelul inflației salariile judecătorilor și cum au găsit rapid bani pentru a dubla salariile miniștrilor la 50 de mii de lei pe lună. Dar pentru bieții oameni în etate, care au pensii de 2-3 mii de lei pe lună, nu au bani să le indexeze cum prevede legea, la nivelul inflației. Este o mare nedreptate față de sutele de mii de pensionari, oameni care și-au dedicat întreaga viață muncii pentru prosperarea țării”, a declarat politicianul.
Deputatul a mai spus că autoritățile statului ar trebui să-și revadă atitudinea sfidătoare față de pensionari.
„Ar fi cazul ca toți deputații să-și întrerupă vacanța și bronzatul de prin Maldive, să revină de urgență la muncă pentru a corecta această nedreptate. Trebuie să facem urgent modificările necesare în lege, pentru ca pensionarii să poată primi pensiile indexate la nivelul inflației. Statul i-a furat cu mai bine de jumătate din indexarea pensiei. Acum trebuie să le întoarcă și ce i-au furat din 1 aprilie, când pensia trebuia să fie indexată cu peste 30%”, a conchis socialistul.