„Moldoveni, voi cât o să mai suportați aceste „vremuri bune”, care vă fac viața tot mai rea și mai rea?” – a întrebat ex-Președintele Igor Dodon, adresându-se cetățenilor, informează CURENTUL.
Potrivit spuselor sale, Maia Sandu și PAS sunt gata să distrugă definitiv instituțiile, societatea, educația, oamenii. Pentru prostia acestor marionete politice trebuie să plătească din greu și bătrânii, și copiii din Moldova.
„Uitați-vă ce „plan strategic” au pregătit acești nesimțiți de la guvernare:
• Reducerea temperaturii agentului termic livrat în cadrul sistemului centralizat de producere a energiei termice cu până la 10%, în condițiile respectării valorilor minime normate. Aceasta ar urma să reducă consumul de gaze naturale în mărime de 13 mln. m3;
• Sistarea iluminatului stradal pe timp de noapte (după ora 23:00), ce va reduce consumul de gaze cu 1,4 mln. m3;
• Organizarea procesului de învățământ la distanță/online pentru instituțiile de învățământ (cel puțin 10 zile pe lună) – economie de circa 13 mln. m3”, a menționat el.
Igor Dodon a subliniat că „așa incompetență, mizerie și iresponsabilitate la conducerea țării n-a fost niciodată.” „Să facă economie din contul sănătății și a securității oamenilor sunt în stare doar niște oameni lipsiți de suflet și indiferenți față de suferința cetățenilor. Pentru Maia Sandu se vede că e mai simplu să lase oamenii să înghețe și să stea pe întuneric, decât să negocieze prețul la gaz și să aducă liniște în țară”, a adăugat politicianul.