[ X ]
Admitere 2019: Ce trebuie să cunoască viitorii studenți
9 Iulie

Unde găseşti informaţiile necesare despre admiterea în universităţile din Republica Moldova?

Informaţiile necesare le poți găsi pe site-urile universităţilor şi pe cel a MECC – www.mecc.gov.md/invăţământ superior/admiterea2019

Când începe depunerea actelor la instituțiile de învățământ superior?

Și în acest an fiecare universitate îşi stabileşte termenele de depunere a actelor şi metodologia proprie de admitere.

Atenţie! Fiecare universitate are calendarul său de admitere și trebuie să urmăreşti la universităţile care te interesează:

Perioada de depunere a actelor în copie sau în original;

Anunţarea rezultatelor intermediare;

Depunerea actelor în original la specialitatea aleasă pentru confirmarea locului bugetar obținut.
 
Cine are dreptul să participe la admiterea în universităţi?

Deţinătorii diplomelor de bacalaureat, ai diplomelor de studii profesionale (sau diplome de studii medii de specialitate) sau deţinători cu diplome de studii superioare sau a unui act echivalent.

La câte universităţi poţi depune actele?

Candidații la studii superioare de licență vor putea să se înscrie la concursul de admitere concomitent la mai multe specialități, la una sau mai multe instituții de învățământ superior, însă vor putea fi înmatriculați doar la o specialitate în cadrul unei singure instituții, unde vor depune actele în original.

Ce acte trebuie să depui în copie sau în original la specialitățile/ facultăţile solicitate?

cererea de înscriere la concursul de admitere (model aprobat de Senat);

actul de studii, în original, cu anexa respectivă (absolvenți liceelor din România și alte state, promoția din anul admiterii, prezintă certificatul de studii, cu notele obținute la examenele de bacalaureat şi situația școlară pe anii de studii, urmând ca diploma de bacalaureat să fie prezentată ulterior);

certificatul medical-tip, (nr.086/e), eliberat în anul admiterii; în funcție de specialitate/domeniu de formare profesională, instituția de învățământ poate organiza un examen medical suplimentar;

diplomele de gradul I-III, obținute de către candidați la concursurile școlare republicane sau internaționale, la disciplinele de studiu, precum și diplomele ce atestă participarea la diferite concursuri (olimpiade), expoziții etc., organizate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării sau de ministerele de resort;

4 fotografii 3×4 cm;

adeverința eliberată de organul teritorial de tutelă și curatelă, pentru copiii orfani și copiii rămași fără ocrotire părintească;

certificatele medicale corespunzătoare, care atestă gradul de dizabilitate al candidatului sau al părinților acestuia;

certificatul care confirmă că unul din părinții candidatului a participat la acțiunile militare pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova sau în războiul din Afganistan ori la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, eliberat de organele abilitate; adeverință care confirmă participarea candidatului la operațiunile militare post-conflict cu caracter umanitar în Irak;

certificatul despre componența familiei și copiile certificatelor de naștere ale fraților/surorilor (pentru candidații care provin din familii cu patru și mai mulți copii);

confirmarea apartenenței la familii de romi;

extrasul din Carnetul de muncă (dacă este cazul);

recomandarea organului local de specialitate în domeniul învățământului sau adeverința de la locul de muncă al părinților – cadre didactice pentru înscrierea la concursul de admitere la specialitățile din domeniul general de studiu Ştiinţe ale educaţiei;

copia Certificatului de naştere al unuia din părinți, pentru Cetățenii statelor membre ale C.S.I. și ai țărilor baltice de naționalitate moldoveni (români) și reprezentanții diasporii moldovenești de peste hotare.

Cum se calculează media de concurs?

La calcularea mediei generale de concurs instituțiile de învățământ superior pot utiliza:

notele de la examenele de bacalaureat;

media generală a examenelor de bacalaureat;

nota medie generală a anilor de liceu, notele pe discipline din anexa la diploma de bacalaureat;

notele și mediile din diplomele de studii profesionale;

notele obținute la probele concursului de admitere, conform metodologiile proprii aprobate de senat.

Cum te asiguri de obținerea locului bugetar dacă ai fost admis la mai multe universităţi?

Confirmarea locului bugetar se face prin depunerea actelor de studii în original la universitatea și specialitatea la care te decizi că vrei să rămâi şi trebuie sa te asiguri care este data de depunere a actelor de studii în original.

Cum sunt stabilite taxele de studii?

Fiecare universitate stabileşte taxe de studii aprobate de Consiliul de dezvoltare strategică instituţională, în funcție de specialitate/universitate.

Ce oferim candidaţilor din familiile social dezavantajate?

Pentru asigurarea dimensiunii sociale, 15 la sută din locurile bugetare la studiile superioare de licență sunt acordate următoarelor categorii de candidați, precum:

orfani și acei rămași fără ocrotire părintească;

cu grad de dizabilitate sever sau accentuat, care le permite urmarea studiilor și practicarea profesiei în specialitatea aleasă;

cu ambii părinți cu grad de dizabilitate;

ai căror părinți au participat la acțiunile militare pentru apărarea integrității şi independenței Republicii Moldova, la războiul din Afganistan sau la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl; militarii-participanți la operațiunile militare post-conflict cu caracter umanitar în Irak;

din familiile cu patru și mai mulți copii, aflați la întreținere;

absolvenți ai școlilor din localitățile de est ale R. Moldova şi din mun. Bender, care au studiat conform programelor de învățământ aprobate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, precum și absolvenții Liceului Teoretic „A. Mateevici” din Sănătăuca, r-nul Floreşti, originari din localitățile de est ale Republicii Moldova;
din familiile de romi;

tinerii care au efectuat serviciul militar în termen.

Ce trebuie să cunoască absolvenții raioanelor de est?

Anual, Comanda de Stat prevede locuri cu destinație specială la studii superioare de licență pentru candidații, absolvenţi ai instituţiilor de învățământ din localităţile de est şi din mun. Bender. 50 la sută din acestea se vor acorda absolvenților liceelor din localităţile de est şi din mun. Bender, care au studiat după programele de învățământ aprobate de Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării, precum şi absolvenților originari din localităţile de est și zona de securitate care au urmat studiile în liceele situate în această zonă, iar 50 la sută vor fi acordate absolvenților instituţiilor de învățământ general din raioanele de est, care au studiat după programa școlii de 11 clase.

Inapoi la arhiva noutaților