Administratorii entităţilor silvice subordonate Agenţiei „Moldsilva” sunt convocaţi, în perioada 21-23 august, curent, în şedinţe la sediul agenţiei, conform legii cu privire la întreprinderile de stat nr. 246/2017, transmite CURENTUL.
Astfel, agenţia comunică: „În scopul sporirii eficacităţii activităţilor în ramura silvică şi asigurarea măsurilor de monitorizare eficientă, managerii întreprinderilor silvice prezintă dările de seamă cu referire la activitatea în semestrul I, anul curent, a entităţilor teritoriale”
De asemenea, conform responsabililor din cadrul Agenţiei „Moldsilva” modalitatea de activitate cu convocarea periodică a managementului superior al întreprinderilor silvice, implică monitorizarea eficientă, asigură transparenţa şi integritatea, folosirea eficientă a patrimoniului şi dezvoltarea propriu-zisă a întreprinderilor.
Totodată, în cadrul acestor şedinţe, datorită prezenţei corpului de conducere a Agenţiei „Moldislva”, sunt abordate planurile de activitate ale entităţilor silvice, dificultăţile întâlnite în activitatea cotidiană şi sporirea exigenţelor profesionale, pentru asigurarea dezvoltării Fondului Forestier Naţional.
Cristina Pendea