Mișcarea de Rezistență „ACUM” a organizat, astăzi, un flashmob, în fața Parlamentului, pentru a cere demisia ex-ministrului Valentina Buliga, deputată democrată, informează CURENTUL.
Nemulțumirea manifestanților vine după ce Guvernul Republicii Moldova a fost obligat de CtEDO să achite 7.680 de euro despăgubiri pentru un pensionar din Glodeni, care a fost internat forțat în Spitalul de Psihiatrie în urma incidentului din luna mai 2014, când acesta a lovit-o peste față pe Valentina Buliga, ex-ministră a Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
În context, membrul Biroului Politic Permanent Național al PAS, Sergiu Litvinenco, a declarat că manifestanții cer lucruri foarte clare, simple, ce derivă din această hotărâre CtEDO.
„În primul rând, este vorba despre demisia dnei Buliga, pentru că-i clar că o persoană din cauza căreia RM a fost condamnată la CtEDO, nu are dreptul moral să aibă calitatea de parlamentar. Al doilea lucru pe care-l cerem e să investigheze acțiunile tuturor celor care au fost implicați în acest caz. Decizia CtEDO poate servi drept un rechizitoriu pentru toate acele persoane (procuror, judecătorul, polițiștii, avocatul, medici etc). În mod normal, acești aproape 8 mii de euro trebuie să fie restituiți bugetului de stat de către persoanele care vor fi vinovate”,a precizat Litvinenco.
Manifestanții au venit cu pancarte: „Jos Psihiatria Politică!”, „Buliga întoarce banii!”, „Demisia Buliga!”, „Stop irosirii banului public!”, Buliga, cereți scuze!”, „Rușine!”.
Andriana Cheptine