[ X ]
Actualmente, 61 de echipaje și 122 de ofițeri de patrulare mențin securitatea rutieră pe teritoriul țării
20 Aprilie

Angajații Inspectoratului Național de Patrulare activează în mod sporit pe traseele naționale. În raioanele din zona de Centru a țării se înregistrează precipitații sub formă de lapoviță, se circulă însă, fără dificultăți, transmite CURENTUL.

În zona de Nord, precipitațiile sunt sub formă de lapoviță, drumurile sunt accesibile, transportul circulă fără dificultăți, iar la Sud traseele naționale sunt curate, cad precipitații sub formă de ploaie, pe alocuri ninge încet.
În acest context, Poliția îndeamnă conducătorii auto înainte de a porni la drum să verifice ștergătoarele de parbriz, sistemul de frânare, dar și sistemul de semnalizare și iluminare.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele ore precipitațiile și temperatura aerului vor scădea considerabil, ceea ce va duce la formarea ghețușului pe carosabil. Poliția recomandă șoferilor să se deplaseze doar în cazuri de urgență, iar dacă totuși pornesc la drum, solicită maximă prudență, să nu parcheze mașinile sub copaci, există pericol de cădere a acestora.

În același timp, este necesar ca șoferii să adapteze viteza și să păstreze distanţa faţă de ceilalţi participanți la trafic pentru a evita accidentele rutiere.

Poliția atenționează pietonii să traverseze strada la trecerile de pietoni, să se asigure temeinic înainte de a păşi pe trecerea de pietoni, chiar dacă legislația rutieră le conferă prioritate.

Anunțăm cetățenii să nu ezite să solicite ajutorul celui mai apropriat echipaj de patrulare sau să apeleze 902.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților