La 1 august 2016, în baza noii Legi cu privire la Procuratură și Legii cu privire la procuraturile specializate, și-a început activitatea Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, transmite CURENTUL.
Potrivit prevederilor legale, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) este competentă să efectueze urmărirea penală în cauzele de terorism, infracțiuni contra păcii și securității omenirii, infracțiuni de război, infracțiuni contra securității statului, infracțiuni economice și anume: evaziune fiscală, contrabandă și eschivarea de la achitarea plăților vamale dacă prejudiciul cauzat prin infracțiunile respective depășește 2 500 000 lei.
Totodată, PCCOCS efectuează urmărirea penală și în cazul infracțiunilor săvârșite de un grup criminal organizat sau organizație (asociație) criminală.
Astăzi, 1 august 2017, instituția împlinește un an de activitate, iar în această perioadă procurorii PCCOCS au avut în gestiune peste 2 300 de cauze penale.
De asemenea, pe parcursul acestui an, în cadrul urmăririi penale au fost puse sub sechestru, în scopul confiscării şi restituirii către părţile vătămate, bunuri în sumă de 65 456 211 lei.
Începând cu 01.08.2016, procurorii PCCOCS au expediat în judecată 375 de cauze penale, în privința a 692 de persoane și 456 de episoade. Totodată, au fost pronunţate sentinţe pe 205 dosare în privința a 290 persoane.
Pentru prima dată în Republica Moldova, procurorii PCCOCS au solicitat, iar instanţa a admis aplicarea prevederilor art.1061 din Codul penal – confiscarea extinsă. Astfel, într-unul dintre cazuri, procurorii au dovedit că bunurile inculpatului depăşesc substanţial veniturile acestuia, iar instanţa de judecată, odată cu adoptarea sentinței de condamnare pentru săvârșirea infracţiunii de proxenetism, a dispus confiscarea extinsă a bunurilor acestuia şi anume a imobililor acestuia, precum și a mijloacelor de transport.
De asemenea, în baza sentințelor adoptate, a fost dispusă restituirea prejudiciului cauzat statului prin evaziune fiscală în valoare totală de 37 190 260 lei. Mai mult, în cadrul urmăririlor penale, benevol a fost restituit un prejudiciu în valoare totală de 20 379 410 lei. Astfel, în această perioadă, către bugetul de stat a fost restituită suma de 57 569 670 lei.
Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de 11 582 840 lei, 5260 dolari SUA, 4075 euro, precum şi alte bunuri neevaluate.
Astfel, în perioada de activitate, de către procurorii PCCOCS au fost deconspirate scheme de contrabandă, inclusiv regiunea transnistreană, evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul turismului, prestări servicii de transport, activității de creditare etc.
În concluzie, pe parcursul a doar 12 luni de activitate, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a dat dovadă de consecvență în acțiuni, demonstrând eficiența și profesionalismul în contextul competențelor acordate în domeniul combaterii fenomenului infracțional.
Cristina Pendea