[ X ]
Activitatea Parlamentului în sesiunea primăvară-vară. Trei deputați au făcut retrospectiva
22 Iulie

Deputați ai trei fracțiuni parlamentare au făcut o retrospectivă a sesiunii primăvară-vară a activității Parlamentului, transmite CURENTUL.

În cadrul dezbaterilor publice, organizate de agenția de presă IPN, deputații PAS, PDM și Platforma „DA” au enumerat aspectele pozitive ale sesiunii.

Deputatul democrat Nicolae Ciubuc a menționat că, în pofida dificultăților, a crizei pandemice, Parlamentul a activat.

„Marea parte a activității a fost axată pe diminuarea efectelor COVID-19. Toate deciziile și activitatea puterii executive și legislative a fost legate de pandemie. Opoziția s-a manifestat în acest sens, a venit cu inițiative pe alocuri bune, pe alocuri nu prea. Multe inițiative bune au fost adoptate de Parlament: facilități pentru medici, buget modificat, pensia pentru urmașii medicilor care au decedat de COVID-19 etc. Acordurile externe care s-au semnat s-au ratificat, în afară de cel din Federația Rusă. Caracteristică acestei sesiuni este scindarea PDM prin plecarea deputaților. În acest sens s-a adoptat Declarația de condamnare a traseismului și coruperii politice în Parlament”, a spus Nicolae Ciubuc.

Deputatul PAS, Radu Marian a spus că Parlamentul a fost deconectat de la adoptarea unor decizii cruciale. „S-au adoptat multe legi, chiar și cu starea de urgență. Se vede prestația Guvernului și lipsa oricăror măsuri de susțineri reale pentru populație. S-au adoptat măsuri bune, dar din careva cauze acestea intră în vigoare la 1 septembrie. Fracțiunea noastră a venit cu diverse inițiative legislative, din păcate nu au fost susținute, unele însă au fost adoptate”, a spus Radu Marian.

La rândul său, deputatul Platformei „DA”, Vasile Năstase a spus că fracțiunea din care face parte a avut cele mai multe inițiative. „Au fost proiecte de legi susținute de toți. Mă refer la pensia pentru urmașii celor care au pierdut viața din cauza COVID-19. Un amendament care se datorează colegilor din opoziție și PDM unde s-a rezolvat problema poliței de asigurare pentru veterani. Toate s-au făcut pentru cetățeni, pentru că nu ne putem închipui activitatea noastră altfel. Au existat tentative când s-au făcut asumări de răspundere. A doua cumva a trecut ca prin urechea acului. Unele inițiative credem noi au fost legate de campania prezidențială”, a spus Vasile Năstase.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților