[ X ]
Activitatea investițională în Republica Moldova în perioada ianuarie-iunie 2017
1 Septembrie

Analiza activităţii investiţionale în Republica Moldova în ianuarie-iunie 2017 denotă o creştere de 2,5 la sută (în preţuri comparabile) a investiţiilor în active imobilizate faţă de perioada similară a anului 2016, volumul cărora a constituit 6 miliarde 175 milioane lei (în preţuri curente). Această majorare a investiţiilor în active imobilizate a fost determinată de restabilirea finanțării proiectelor investiționale ale statului, transmite CURENTUL.

La capitolul, sursele de finanțare a activității investiționale, ponderea investițiilor din bugetul de stat s-au majorat cu 57,6 la sută faţă de ianuarie-iunie 2016, iar cele din bugetele unităților administrativ-teritoriale s-au majorat cu 31,4 la sută, constituind împreună 7,5 la sută din volumul total al investiţiilor. De asemenea, ponderea mijloacelor investitorilor străini au constituit 5,6 la sută din volumul total al investiţiilor utilizate şi au înregistrat o majorare cu 27,8 la sută. Sursele principale de finanțare a activității investiționale sunt mijloacele agenților economici şi populației, care în ianuarie-iunie 2017 au format 73 la sută din totalul investiţiilor în active imobilizate şi s-au diminuat cu 3,6 la sută faţă de perioada similară a anului 2016.

În structura investiţiilor pe tipuri de active o parte importantă a fost orientată la procurarea utilajului, maşinilor, instalațiilor de transmisie, care a constituit 37,6 la sută din volumul total al mijloacelor utilizate, fiind în creştere cu 1% comparativ cu perioada similară a anului 2016. De asemenea, tipurile de active în construcții inginerești s-au majorat cu 58,2 la sută. Cota-parte a investițiilor realizate la construcția clădirilor rezidențiale a constituit 16,5 la sută, iar cea a clădirilor nerezidențiale a constituit 15,8 la sută din volumul total al mijloacelor utilizate. Volumul acestor investiții a scăzut cu 2,8 la sută și 7,2 la sută, respectiv. Cota investițiilor în mijloace de transport a constituit 10,6 la sută din volumul total al mijloacelor însușite. Volumul acestora a fost la nivelul semestrului I 2016.

Activitatea de construcții realizată în antrepriză. Analiza întreprinderilor cu genul principal de activitate „Construcții” în perioada ianuarie-iunie 2017 denotă lucrări efectuate în antrepriză în valoare de circa 2 miliarde 744 milioane lei (în prețuri curente), sau cu 2,7 la sută mai mult (în prețuri comparabile) faţă de volumul înregistrat în ianuarie-iunie 2016. Pe elemente de structură a lucrărilor executate predomină efectuarea lucrărilor de construcții noi de peste 1 miliard 500 milioane lei, sau 55 la sută din volumul total al lucrărilor executate şi care în perioada vizată a înregistrat o diminuare cu 6 la sută față de semestrul I 2016. Volumul lucrărilor de reparații capitale a alcătuit peste 586 milioane lei, în creștere cu mai bine de 33 la sută şi al lucrărilor de întreținere și reparații curente de peste 600 milioane lei, în creștere cu 13,6 la sută. Pe tipuri de obiecte de construcții se constată o majorare a volumului lucrărilor executate la construcții inginerești cu 14,5 la sută. Totodată, volumul lucrărilor executate la clădirile rezidențiali și construcțiile nerezidențiale a fost în scădere, respectiv, cu 1,2 la sută și 1,3 la sută față de nivelul semestrului I 2016.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Maxim Moroșan: Promit un lucru - vom face totul pentru a curăța Bălțiul de turiști politici și de administratori sabotori! Alexandr Petkov - pregătește-te!
    Politică |
  3. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |
  4. Aprobat de Parlament: Confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor va fi sancționată
    Social |
  5. Igor Munteanu: Îndemnăm susținătorii CUB să voteze Elena Lasconi! Credem că aceasta este opțiunea care va sprijini o Românie modernă
    Politică |
  1. Maxim Moroșan: Promit un lucru - vom face totul pentru a curăța Bălțiul de turiști politici și de administratori sabotori! Alexandr Petkov - pregătește-te!
    Politică |
  2. Igor Munteanu: Îndemnăm susținătorii CUB să voteze Elena Lasconi! Credem că aceasta este opțiunea care va sprijini o Românie modernă
    Politică |
  3. Controlul de gestiune a fondurilor europene, discutat la ședința de coordonare a auditorilor la Ministerul Finanțelor
    Business |
  4. Restricțiile de acces în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău vor fi eliminate complet
    Social |
  5. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |