Activitatea investițională în Republica Moldova, în perioada ianuarie-martie 2019, a crescut cu 25,1% față de aceeași perioadă a anului precedent, însumând circa 3,3 miliarde lei. Principalii factori care au determinat creșterea activității investiționale au fost majorarea investițiilor private și bugetare, situația creditară favorabilă, precum și creșterea investițiilor din sursele organizațiilor internaționale, transmite CURENTUL.
Potrivit datelor Direcției politici economice și mediul de afaceri a Ministerului Economiei și Infrastructurii, investițiile private s-au dovedit a fi, în primul trimestru al anului 2019, principalul motor de creștere al investițiilor totale. Acestea au însumat 2,3 miliarde lei (70% din totalul investițiilor) și au crescut în ianuarie-martie 2019 cu 15%, asigurând 46% din creșterea totală. Agenții economici și-au orientat investițiile în mașini și utilaje, mijloace de transport, clădiri rezidențiale și terenuri.
Investițiile publice, de asemenea, s-au majorat în medie de 2,1 ori, asigurând 31% din creșterea totală a investițiilor. Acestea au atins valoarea de 387,9 de milioane lei. Investițiile publice au fost orientate în construcții inginerești, mașini și utilaje și mijloace de transport.
Analiza datelor după tipurile de active arată că investițiile în mașini, instalații și utilaje de producere au contribuit cel mai semnificativ la creșterea investițiilor înregistrată în primele trei luni ale anului 2019 (35% din creștere). Acestea au însumat 1,2 miliarde lei (36% din total investiții) și au crescut cu 23,7%.
Esențial au crescut și investițiile în mijloace de transport. Acestea au însumat 480,1 milioane lei și au crescut cu 45,6%, asigurând 23% din creșterea totală. De asemenea, au crescut investițiile în sectorul construcțiilor (construcții inginerești, clădiri rezidențiale și clădiri nerezidențiale) cu 17,8%, însumând 1,3 miliarde lei.
Cristina Pendea