[ X ]
Activist civic, despre pașii pe care trebuie să-i întreprindă neîntârziat noul Guvern
16 August

Preşedintele Asociaţiei obşteşti CETESTA, Andrei Negruța, sugerează, într-o postare pe o rețea de socializare, ce pași trebuie să întreprindă neîntârziat noul Guvern, informează CURENTUL.

Andrei Negruța scrie că, deja de mai bine de două luni Republica Moldova are un nou Guvern, iar această perioadă a fost marcată în mare parte de demisii/demiteri şi de promovarea unor legi care fie aveau drept scop anularea unor măsuri întreprinse de fostul Guvern, fie reieşeau din angajamentele faţă de partenerii externi.

„Până acum însă nu am văzut şi nu am auzit nici o aluzie la careva strategie sau program de stat pe care ar vrea să-l implementeze noul Guvern. În schimb, am auzit declaraţiile unor parlamentari şi miniştri că nu se aşteptau la dificultăţile pe care le-au întâmpinat. Avem de-a face fie cu incapacitatea de a aprecia corect situaţia, fie cu supra aprecierea propriilor capacităţi. Părerea mea personală este că noul Guvern trebuia deja să anunţe că a demarat lucrul asupra unei strategii de atragere a investiţiilor. O astfel de strategie ar fi un semnal clar că atragerea investiţiilor e o prioritate pentru noua guvernare a Republicii Moldova, că aceasta e gata să ofere potenţialilor investitori condiţii extrem de atractive, astfel încât ei să nu stea prea mult pe gânduri atunci când trebuie să decidă dacă se merită sau nu să vină pe această piaţă. Atragerea investiţiilor ar însemna şi noi impozite la buget, şi noi locuri de muncă, şi un impuls dat economiei. De aceea, Guvernul trebuie să se mişte rapid în direcţia respectivă”, a scris el.

Potrivit lui Negruță, o altă strategie, care e absolut necesară, ar trebui să vizeze condiţiile sistemice de atragere a diasporei în procesele vitale pentru ţară.

„Aici putem vorbi şi de implicarea diasporei în procesele interne din RM, cât şi de implicarea acesteia în activitatea politică externă şi în activitatea economică externă. Multe ţări apelează la capacităţile diasporei şi reuşesc să-şi soluţioneze o mulţime de probleme vitale (ex. Israel, Armenia etc.). De ce nu ar face-o şi Moldova? O altă strategie ar trebui să vizeze dezvoltarea teritoriilor rurale. Satele moldoveneşti mor încetul cu încetul şi, dacă nu se va acţiona hotărât în vederea renaşterii lor, în câţiva ani Moldova ar putea rămâne fără localităţi rurale. Nu zic că satele trebuie să revină la forma în care existau în perioada sovietică, dar nici în starea care sunt nu pot fi lăsate. Există o mulţime de exemple de organizare rurală în lumea contemporană – trebuie doar să ne decidem pe ce cale mergem şi să purcedem la implementarea ei. De asemenea, e necesară o strategie sau un amplu program de industrializare a ţării. Astăzi, industria e la pământ, iar fără relansarea acesteia nu putem vorbi de şanse reale de renaştere economică”, a enumerat Negruța.

Andrei Negruța a mai scris că se impune şi o strategie de promovare a exporturilor moldoveneşti. „Exporturile reprezintă un domeniu de maximă importanţă pentru economia ţării şi nu pot fi neglijate, lăsate să decurgă haotic. Aceasta nu înseamnă că statul trebuie să intervină în ceea ce se numeşte economia liberală, dar strategii de export au multe ţări ale lumii, care înregistrează succese remarcabile în acest domeniu. Desigur, se impun şi alte strategii, dar măcar dacă ar purcede la examinarea celor menţionate mai sus, noul Guvern deja ar da un semnal clar că acţionează în vederea renaşterii economiei şi asigurării unui nou nivel de viaţă în Moldova. Pentru că poporul, după cum bine se ştie, are nevoie nu doar de show-uri, ci şi de pâine”, a conchis Negruța.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților