Pe parcursul a două zile, angajații Secției supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău de comun cu Agenţia Naţională Transport Auto au organizat acţiuni inopinate de verificare a unităţilor de transport la Gara Auto Nord, în vederea evaluării stării tehnice a microbuzelor de rută și taxiurilor.
Astfel, au fost supuse verificării 60 de unități de transport. Scopul acţiunilor întreprinse de către poliţişti este de a responsabiliza şoferii, administratorii de rute și taximetriștii care își desfășoară activitatea pe teritoriul dat, să respecte regulile de exploatare a unităţilor de transport.
În urma verificărilor microbuzelor și taximetriștilor, poliţiştii au depistat încălcări a legislaţiei admise de către şoferi, cum ar fi defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare, exploatarea vehiculelor reutilate fără autorizaţia de rigoare, precum și lipsa raportului de inspecție tehnică a unităților de transport, astfel fiind întocmite 13 procese-verbale cu aplicarea amenzilor de la 450 lei la 750 lei și 3 puncte de penalizare, la 10 microbuze de rută le-a fost interzisă exploatarea până la înlăturarea neajunsurilor depistate iar 4 unitați de transport au rămas fără plăcuțele de înmatriculare și neadmiterea la rută până la înlăturarea tuturor neajunsurilor depistate de polițiști, administratorilor le-au fost înmânate prescripții pentru admiterea în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice.
Cristina Pendea