Două permise de conducere și un certificat de înmatriculare falsificate, precum și un automobil au fost ridicate la frontieră. Toate cazurile au fost înregistrate la sfârșitul săptămânii trecute, fiind documentați cetățeni ai Ucrainei.
În punctul de trecere a frontierei Tudora, cetățenul ucrainean de 60 de ani a prezentat printre documente și permisul de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile de baștină, care s-a dovedit a fi neveridic. La cele depistate, străinul a recunoscut că actul este falsificat, dar nu a oferit detalii. Permisul de conducere a fost ridicat, iar străinul a făcut cale întoarsă în Ucraina.
La scurt timp, în același punct de trecere, pe sensul de intrare în R. Moldova s-a prezentat o cetățeancă a Ucrainei de 33 de ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat pe numele soțului. În cadrul controlului, polițiștii de frontieră au depistat indici de falsificare în certificatul de înmatriculare. Șoferița mărturisește că nu cunoaște nimic pe acest caz. Atât actul, cât și mașina, au fost ridicate, iar persoanei i-a fost permisă trecerea frontierei în calitate de pieton.
Încheie șirul ilegaltăților un al treilea cetățean ucrainean de 26 de ani, care a prezentat permisul de conducere falsificat. Tânărul s-a apropiat în punctul de trecere a frontierei comun Palanca, sensul de ieșire din R.Moldova. Ca urmare a cercetării amănunțite a permisului, cu ajutorul tehnicii din dotare, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul este falsificat. Posesorul actului a refuzat să ofere declarații. Străinului i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, fiind înlăturat de la conducerea vehiculului.
Cercetările pe incidente continuă.