Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană „Suport pentru implementarea Acordului de Asociere RM – UE” a fost adoptat, astăzi, de Parlament în două lecturi, cu 87 de voturi, informează CURENTUL.
Obiectivele specifice ale Acordului de finanțare sunt suportul pentru participarea Moldovei în cadrul programelor UE, promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor prin implementarea consolidată a integrării perspectivei de gen în politicile publice locale, combaterea violenței domestice asupra femeilor și copiilor.
Proiectul prevede instruirea reprezentanților la nivel local în domeniul promovării egalității de gen, implementarea acțiunilor de combatere a violenței împotriva femeilor și copiilor, inclusiv instituirea unui mecanism de recuperare pentru victimele de violență și măsuri de încadrare în câmpul muncii și reintegrare a victimelor violenței în procesele sociale.
Acordul este finanțat din bugetul UE prin Instrumentul European de Vecinătate. Costul total estimat constituie 10,7 mil. Euro, inclusiv aportul Comisiei Europene în valoare de 9,25 mil. Euro.
Durata proiectului constituie 7 ani.
De menționat că, beneficiarii Acordului de finanțare sunt Ministerul educației, culturii și cercetării, Ministerul finanțelor, Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale, Administrațiile publice locale din Ungheni și Cahul, organizațiile societății civile.
Cristina Gurez