La data de 22 aprilie 2023 a fost semnat Acordul de înfrățire dintre Pretura sectorului Ciocana, municipiul Chișinău, și municipiul Piatra Neamț, România. Documentul a fost semnat de către Sinilga Școlnic, Pretor al sectorului Ciocana și Andrei Carabelea, Primarul municipiului Piatra Neamț.
Acordul de înfrățire prevede un schimb de bune practici de modernizare a serviciilor din ambele municipii în domeniile economic, turism, educație, cultură și sport.
De asemenea, cu această ocazie în municipiul Piatra Neamț a fost inaugurată Piața Orașelor Înfrățite, unde au participat delegațiile de la Pretura sectorului Ciocana, Primăria municipiului Edineț, Primăria orașului Roannais, Franța, Primăria orașului Lod, Israel, Primăria orașului Hliboca, Ucraina.
Delegația preturii a descoperit istoria și patrimoniul cultural al municipiului, ospitalitatea locuitorilor și profesionalismul echipei Primăriei Piatra Neamț.