Ministerul Culturii a făcut public Planul achizițiilor pentru anul curent, transmite CURENTUL.
Astfel, ministerul va procura mai multe servicii: de consultanță a listei bunurilor imobile (50 mii lei), de deservire a SI E-management (4 mii lei), telefonie fixă și mobilă (132 mii lei), reîncărcarea cartușelor (40 mii lei), mentenanța calculatoarelor (100 mii lei), etc..
Ministerul va procura apă potabilă (50 mii lei), rechizite de birou și uz gospodăresc (90 mii lei), fotolii (80 mii lei), cafea și ceai (45 mii lei), tehnică pentru sala de conferințe (155 mii lei), etc..
De asemenea, vor fi procurate servicii de organizare și desfășurare a Târgului de Crăciun (8 mln. 500 mii lei), evenimentul Târgul național al covorului (481 mii 282 lei), Ziua Internațională a Muzeelor (84 mii lei), Reuniunea Teatrelor Naționale (399 mii 762 lei), Festivalul Etno Jazz (197 mii 146 lei), Festivalul Mărțișor (2 mln. 300 mii lei).
Vor fi procurate servicii turistice Tururi informaționale (Turcia, Israel, România, Ucraina, Ungaria) (350 mii lei), serviciilor de dezvoltare a turismului: Drumul Vinului, Turism gastronomic, Turism rural (450 mii lei), servicii turistice „Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, ruta Bisericilor de Lemn, Ruta meșteșugarilor, produsul turistic vinicol Ruta Vinului Moldovei (450 mii lei).
Ministerul va face un studiu de segmentare a pieței turistice din R. Moldova (150 mii lei) și va edita cartea națională (4 mln. 725 mii 800 lei).
Vor fi procurate bunuri culturale pentru completarea colecțiilor de stat ale muzeelor naționale (1 mln. lei).
Cristina Parfeni