[ X ]
[ X ]
[ X ]
Acestea sunt școlile care vor beneficia de asistență în cadrul proiectului „Școala Mea” în 2018
20 Ianuarie

Centrul Analitic Independent Expert-Grup anunță lista școlilor care vor beneficia de asistență în cadrul proiectului „Școala Mea” în anul 2018, transmite CURENTUL.

Pentru ultimul an de implementare a proiectului au fost selectate 20 licee și gimnazii care pe parcursul întregului an vor învăța cum să implice comunitatea în soluționarea problemelor școlii și cum să devină mai transparente în gestionarea bugetelor.

Potrivit coordonatorului de proiect, Tatiana Savva, selecția finală a fost consultată și validată de cei cinci parteneri regionali ai proiectului, membrii Consiliului Consultativ „Școala Mea”, Inspectoratul Școlar Național, liderul de proiect din cadrul Grupului Băncii Mondiale din Moldova și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Anul curent de proiect va completa lista celor 24 de raioane și 3 municipii care au aplicat instrumente de responsabilizare socială, cu cinci raioane noi: Cimișlia, Ștefan Vodă, Taraclia, Ocnița și Rezina.

Astfel, alte 20 de instituții de învățământ, cu un număr total de 6 712 de elevi, vor primi asistența necesară în inițierea procesului de responsabilizare socială în comunitățile lor, pentru a îmbunătăți serviciile educaționale pe care le oferă.

Vedeți mai jos lista:

1. Gimnaziu „Savciuc Mihail”, Bușila, Ungheni
2. Gimnaziul „Alexandru Ioan Cuza”, Bălți, Bălți
3. Gimnaziul „Gheorghe Asachi”, Cucoara, Cahul
4. Gimnaziul „Vasile Bejinaru”, Hăsnășenii Noi, Drochia
5. Gimnaziul Chirileni, Chirileni, Ungheni
6. Gimnaziul Cușmirca, Cușmirca, Șoldănești
7. Gimnaziul Durlești, Durlești, Chișinău
8. Gimnaziul Gura Camencii, Gura Camenci, Florești
9. Gimnaziul Nr. 7, Chișinău, Chișinău
10. Gimnaziul Semeni, Semeni, Ungheni
11. Liceul Teoretic „Ioan Sîrbu”, Ignăței, Rezina
12. Liceul Teoretic „Ion Creanga”, Hîrbovăț, Anenii Noi
13. Liceul Teoretic „Hyperion”, Gura Galbenei, Cimișlia
14. Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, Ocnița, Ocnița
15. Liceul Teoretic „Olimp” Rezina, Rezina
16. Liceul Teoretic „Prometeu” Baraboi, Dondușeni
17. Liceul Teoretic „Sfîntul Paisii Hilendarschi”, Corten, Taraclia
18. Liceul Teoretic „Ștefan Voda” Ștefan Vodă, Ștefan Vodă
19. Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Călărași, Călărași
20. Liceul Teoretic Horești, Horești, Ialoveni

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților