Anul 2017 este anul în care s-a reușit evitarea falimentului S.A. „Apă-Canal Chișinău”, dar și primul an din ultimii 5, când întreprinderea a înregistrat profit în valoare totală de circa 9,5 mil. lei, comparativ cu 2016 când au fost înregistrate pierderi de circa 81 mil. lei, transmite CURENTUL.
Toate acestea au fost posibile susținerii externe, dar și mai multor acțiuni intreprinse de administrația frunizorului de apă, cum ar fi micșorarea cheltuielilor pentru materiale cu circa 17 mil. lei, pentru gaze naturale cu circa 4,1 mil. lei, dar și servicii pentru mentenanță cu 5,6 mil. lei. Totodată, anul 2017 reprezintă pentru furnizorul de apă deblocarea și implementarea Programului de Dezvoltare a Serviciilor de Alimentare cu Apă din municipiul Chişinău, finanţat din sursele creditelor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a Băncii Europene de Investiţii (BEI), în valoare totală de circa 61,8 mln EUR şi a grantului investiţional de circa 11 mil. EUR. Anunțul a fost făcut de către directorul general al S.A. „Apă-Canal Chișinău”, Veronica Herța în cadrul unei conferințe de presă cu tema: „Realizări 2017 – Priorități 2018”.
Un indicator important în dezvoltarea furnizorului de apă a reprezentat și ajustarea tarifului din mai 2017, care reprezintă 10.69 pentru consumatorii casnici și 22,96 pentru cei non-casnici. Chiar dacă acesta este cel mai mic tarif pentru apă și canalizare atât din Moldova, cât și din alte capitale europene. Prin urmare la Cahul, tariful pentru apă constituie 19,5 lei pentru consumatorii casnici și 37 lei cei non-casnici, la Orhei 22,6 lei și respectiv 57,8 lei, la Bălți 14,98 lei și 40,69 lei, la București este tarif unic de 24,23 lei, la Kiev- 11,43 lei și respectiv 10, 48 lei.
În altă ordine de idei, precizăm că pe parcursul anului 2017 s-au înregistrat circa 13,4 mii scurgeri la rețelele de apeduct și 10,9 mii la cele de canalizare. Ceea ce reprezintă o scădere de circa 20%.
O altă realizare importantă, desigur că este implementare cu succes a programului susținut de BERD și BEI. În rezultat, mai multe investiții deja au fost realizate. Astfel, pe parcusul anului au fost procurate echipamente pentru detectarea scurgerilor, instrumente şi echipamente pentru echipele de reparaţii, armături, cuplaje şi adaptoare, fapt ce a contribuit la micșorarea timpului pentru remedierea scurgerilor, dar și la dotarea echipelor de intervenție cu materialele necesare. De asemenea, au fost procurate 30 de autovehicule și mecanisme. Vorbim despre 16 autovehicule pentru echipele de reparaţii, 5 autovehicule pentru echipele de curăţare a conductelor de canalizare, 6 remorci (trailer-uri) pentru transportarea mini-excavatoarelor, 2 furgonete pentru echipele de detectare a scurgerilor, 1 camion pentru transportarea materialelor, 6 mini-excavoatoare și 7 buldo-excavatoare, 5 hidromașini și 2 hidrovindaje. Astfel, au fost micșorate cheltuielile pentru arendarea mecanismelor în valoare totală de circa 5,6 mil. lei. Mai mult, au fost semnate contracte cu privire la reabilitarea a Stațiilor de pompare, astfel vor fi instalate 26 de agregate, care vor reduce consumului energiei electrice cu circa 27%.
Chiar de săptămâna viitoare vor începe lucrările de reabilitare a celor 140 km de rețele de apeduct și cele 7 km rețele de canalizare. Precizăm că se va lucra în paralel pe rețeaua deja existentă astfel încât consumatorii să nu fie afectați.
Cel mai ambițios proiect finanțat de BERD și BEI rămâne a fi totuși renovarea stației de Epurare, care a demarat deja și va dura circa 900 de zile. Renovarea este mai mult decât necesară ținând cont că din 1960 la Stație nu au avut loc lucrări de reparație capitale. Lucrările de modernizare vor fi atât pe linia de tratare a apei, cât și pe linia de tratare a nămolului. Pe linia de tratare vor fi construite instalații de pretratare, decantoare primare și secundare, dar și bazine de aerare. În ceea ce privește linia nămolului vor fi construite îngroșătoare pentru deshidratare, iar nămolul va fi stocat în rezervorul de gaze, ca ulterior să treacă prin instalația de cogenerare, care va produce energie electrică care va acoperi 50% din consumul pentru Stația de Epurare.
Întru continuarea și menținerea nivelului de dezvoltare și modernizare a furnizorului de apă, administrația ACC își propune realizarea mai multor priorități pe parcursul anului 2018. Astfel,
În plan tehnic se vor întreprinde următoarele acțiuni:
– Instalarea la începutul lunii iunie a centrifugii de deshidratare pe teritoriul Stației de Epurare;
– Reabilitarea reţelelor de apeduct şi canalizare (pachetul 1a, 1b – 140 km; pachetul 2 – 7 km)
– Implementarea acţiunilor de reducere a presiunii, inclusiv cu delimitarea zonelor de lucru;
– Utilizarea celor 30 de loggeri de zgomot şi de frecvență pentru prelocalizarea scurgerilor ascunse;
– Reducerea timpului de intervenţie;
– Implimentarea planului investiţional.
În plan economic:
– Păstrarea ritmului de creştere a indicatorilor de performanţă;
– Menţinerea nivelului de lichiditate pentru asigurarea plăţilor curente şi datoriilor creditoare în termen;
– Optimizarea cheltuielilor operaţionale;
– Implimentarea facturării electronice, pentru agenţii economici e-factura, pentru consumatorii casnici e-mail. Aceasta va fi posibil la sfârșitul lunii august și va sigura o transparență șo comoditate pentru consumatori.
În relaţiile cu clienţii:
– Citirea datelor cu dispozitive inteligente;
– Monitorizarea consumului declarat şi real pentru identificarea consumatorilor de rea credinţă;
– Deschiderea la 14 octombrie, 2018 a Centrului Comercial în baza principiului Ghişeu Unic;
– Identificarea soluţiilor pentru rezolvarea problemei „cotei părţi”.
Cristina Pendea