În primele nouă luni ale acestui an, Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat peste 12,4 miliarde lei, cu circa 1 miliard de lei mai mult față de perioada similară a anului trecut, transmite CURENTUL.
Ponderea cea mai mare în structura veniturilor o dețin plățile provenite din administrarea TVA, care constituie 68%, urmate de accize cu 23% și respectiv taxele vamale care au o contribuție de 6%.
O sporire a indicatorilor de performanță este consemnată și în domeniul antifraudă, fiind înregistrată o creștere semnificativă, cu circa 50%, a ratei de depistare a fraudelor vamale. Cele mai frecvente încălcări sunt atestate în cazul produselor de tutungerie, nedeclarării mărfurilor și diminuării valorii în vamă.
Urmare a intensificării activității antifraudă, în perioada de referință au fost contracarate peste 2 sute de tentative de contrabandă cu produse de tutungerie, fiind reținute peste 3 milioane de țigarete, cu 55% mai mult ca anul trecut.
Tot în aceeași perioadă, valoarea mărfurilor nedeclarate depistate a sporit cu 83%, constituind 90 milioane lei.
De asemenea, în rezultatul stabilirii corecte a valorii în vamă a mărfurilor, au fost percepute suplimentar drepturi de import în sumă de 211,6 milioane lei.
Până la sfârșitul anului va fi reorganizat Serviciul Vamal, unde au fost optimizate cadrele și structurile. Cele 7 birouri s-au comasat în trei: Nord, Centru și Sud. Numărul angajaților va fi redus până la 1518 cadre (1728 actual).
Totodată, începând cu 17 august , Serviciul Vamal dispune de un nou Cod de etică și conduită a colaboratorului vamal, ajustat la standardele internaționale de integritate.
Cristina Parfeni