[ X ]
Accident tragic la Purcari: un bărbat și-a pierdut viața după ce tractorul s-a răsturnat
31 Martie

Poliția din Ștefan-Vodă documentează producerea unui accident rutier cu implicarea unui tractor.

Aseară, în jurul orei 20:20, polițiștii au fost sesizați despre producerea accidentului în localitatea Purcari din raionul Ștefan-Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 51 de ani, aflat la volanul unui tractor, deplasându-se pe strada centrală din localitate, pe un sector de drum în pantă, într-o curbă ar fi pierdut controlul asupra mijlocului de transport, tamponându-se într-un gard, ulterior vehiculul inversându-se.

În urma impactului, bărbatul a suferit multiple traumatisme și a decedat în drum spre spital.

Inapoi la arhiva noutaților