[ X ]
AAC, despre noile condiții de călătorie spre Franța
9 Decembrie

Autoritatea Aeronautică Civilă (ACC) anunță despre noile condiții de călătorie spre Franța, transmite CURENTUL.

Astfel, din 4 decembrie 2021 au fost actualizate măsurile aplicabile traficului aerian pentru accesul pe teritoriul Franței.

Republica Moldova este inclusă în lista țărilor cu risc sporit  – zona roșie!

Toți pasagerii, inclusiv cei vaccinați, sunt obligați să prezinte la înregistrare, dovada testului RT-PCR cu rezultat negativ, efectuat în ultimele 72 de ore până la zbor sau test rapid antigen (TRAg) cu rezultat negativ efectuat în ultimele 48 de ore până la zbor.

Persoanele nevaccinate ( Pașaport moldovenesc /român )

–      pot călători spre Franța doar cu motiv esențial, acestea sunt descrise în “ Attestattion de entree …“  și doar dacă se încadrează în lista acestor motive
–  obligatoriu completează /semnează declarația “Travel certificate ….” unde sunt indicate toate motivele esențiale, acceptate de către Franța la moment , pentru accesul persoanelor care vin din zona roșie.
–        completează declarația  despre lipsa simptomelor “ Statement of honour ..” și declarația  PLF
–        trebuie sa prezinte un test negativ PCR sau antigen – efectuat max cu  48 h înainte de zbor
–        la sosire sunt testați repetat și intră în carantină pentru 10 zile.

Persoanele vaccinate

–  pot călători spre Franța fără a avea un motiv esențial.
–  trebuie sa prezinte dovada vaccinării și un test negativ PCR sau antigen efectuat cu cel mult  48 h înainte de zbor.

Schema de vaccinare este considerată completă la 28 de zile de la administrarea dozei unice pentru vaccinul Janssen (Johnson & Johnson) , iar pentru vaccinurile Pfizer /Comirnaty ; Moderna ; AstraZeneca / Vaxzevria / Covishield – la 7 zile de la administrarea celei de-a doua doze  ( 7 zile de la prima doza – în cazul persoanelor ce au fost bolnave de Covid )
– completează declarația  despre lipsa simptomelor “ Statement of honour ..” și  declarația PLF.

Copiii de până la 12 ani sunt exceptați de la prezentarea testelor negative.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților