Unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din Moldova, fost ministru al Apărării și fost deputat în Parlament, Valeriu Pleșca, într-o postare pe pagina sa de Facebook, a povestit cum a câştigat primul milion. Texte atât de sincere și interesante nu au mai fost publicate până acum de nici unul dintre politicienii sau oamenii de afaceri din Moldova, de aceea am decis să-l republicăm integral:

„În ultima duminică a lunii mai, în Moldova, este sărbătoarea Nistrului. Am decis și noi cu familia să facem o promenadă cu barca pe râul nostru măreț. Ca să vedeți ce splendoare! Apa, soarele și aerul mi-au răscolit amintirile…

Moldova noastră este o țară mică, unde unii cu alții se cunosc, dar, cu toate acestea, în spațiul public practic nimic nu se cunoaște despre cum marii oameni de afaceri și-au dobândit primele mari câștiguri. Uneori eroii principali comunică publicului, în interviuri «aranjate și pieptănate», că ei înșiși au cules struguri, i-au vândut la Moscova, cum că așa ar fi pornit afacerea. Iar eu încă odată mă conving cât de exact Henry Ford a descris procesul acumulărilor financiare: «Sunt gata să răspund pentru fiecare dolar, dar nu mă întrebați cum am câștigat primul milion».

Însă eu astăzi nu mă voi referi la alții, ci voi vorbi despre mine însumi.

Mi-am câștigat primul milion în Moldova. A trecut mult timp de atunci. Au fost timpuri îndepărtate și deloc sigure, – anii 90, mulți știu bine cum au fost ei. Privind înapoi, mă întreb: dacă aș întoarce timpul, oare a meritat să depun eforturi colosale, să îmi asum riscuri uriașe, să pierd nervi, să mă confrunt în dispute, să fiu trădat și să depășesc un șir de situații stresante? Răspunsul este afirmativ și spun DA deoarece succesul financiar mi-a oferit acel sentiment de LIBERTATE la care visam.

Revin la tema primului milion… Erau ani grei, când în Moldova abia se puneau bazele statalității, au fost distruse vechile relații economice, însă cele noi încă nici nu existau. Respectiv, în multe domenii era deficit de produse elementare, de primă necesitate. Înțelegeam atunci că doar cel care răzbate poate obține jackpot-ul. Acum nu-mi amintesc exact în ce mod a fost inițiat proiectul de producere a spirtului rectificat și prelucrarea lui în băuturi tari și vinicole, dar a fost puțin să apară o idee, chiar și una genială. Trebuiau bani, pentru a pune totul pe roate și a demara producția.

Nu avea bani un fost angajat al procuraturii, la vârsta de puțin peste 30 de ani. În schimb, avea o mare dorință de câștig și succes. Acel succes a echivalat atunci cu așa-numitul «navar», un câștig solid de 1000% pentru trei luni. Rămânea de elaborat o schemă de afaceri anume în condițiile în care, la modul practic, nu erau resurse financiare proprii. Am reușit. Și de atunci am tras o concluzie importantă în afaceri: banii sunt un instrument, un mijloc de plată, dar principalul activ al omului este cuvântul lui, autoritatea sa, încrederea în el.

Revin nemijlocit la modelul de business care, la acea vreme, a fost cu adevărat inovator. Am convins administrația fabricii de zahăr din Ghindești să ofere, fără niciun avans, melasă, care consta atunci din reziduurile producției de zahăr și care conținea un nivel ridicat de glucoză. Lotul era expediat către combinatul din Rîbnița, unde, pe baza acestei materii prime, se producea spirt-rectificat. Vă mărturisesc că, pentru mine, spirtul avea atunci «miros de dolari». Doar imaginați-vă că dintr-un litru de spirt se puteau fabrica cinci sticle de producție alcoolică! Ulterior, am început să livrăm spirt de pe malul stâng al Nistrului pe cel drept, la combinatul din Călărași. Așadar, a fost creat un veritabil ciclu de producție, cu excepția cultivării sfeclei de zahăr. Fac o mică abatere lirică și precizez că și eu am ajuns în «castronul agriculturii».

Pe bună dreptate mă puteți întreba cum achitam melasa, spirtul, marfa produsă, căci nu aveam bani pe măsură. Erau timpurile așa-numitului «barter», adică trocul era forma de schimb în operațiunile de comerț pe atunci. Ofeream o parte din volume pentru prelucrarea melasei în spirt; după același principiu lucram cu combinatul din Călărași, pe care îl asiguram cu materia primă oferită, și care oferea, pentru lucru, nemijlocit produsul finit. Anume la acea etapă au apărut banii. Coniacurile «Fluieraș» și «Struguraș» erau exportate în Kazahstan, în Federația Rusă. Îmi amintesc foarte clar cum am descărcat trei locomotive în Yakutia! – credeți-mă pe cuvânt.

Așa au apărut banii cash. Cu ei am continuat achitările pentru melasă la fabrica de zahăr. În timpul unui ciclu de lucru, care dura câteva luni, obțineam zece mii de decalitri de spirt, care, după prelucrarea la combinatul din Călărași, ajungeau în 500 de mii de sticle de coniac, cumpărate extrem de rapid, practic de pe «roți». În acele vremuri, piața era plină de marfă contrafăcută, în schimb noi garantam calitatea, ceea ce au apreciat cumpărătorii.

În ceea ce privește rezultatele financiare, pot să vă mărturisesc cu mândrie că toate veniturile s-au datorat exclusiv muncii continue și au ajuns la un nivel anual fantastic de 4000%. Bineînțeles, aceasta ne-a costat scump. S-a întâmplat pe fundalul prăbușirilor și schimbărilor economice, în loc de reguli au fost introduse așa-zisele (concepte) «понятия», au apărut tensiuni între cele două maluri ale Nistrului, respectiv chiar și transportarea materiei prime și de mărfuri implica eforturi extraordinare și riscuri uriașe, inclusiv riscul de a-ți pierde viața. De altfel, eu nu lucram în oficiu și nu dădeam indicații de la Chișinău, ci personal însoțeam camioanele încărcate. Pare ciudat ce am să vă destăinuiesc acum, dar îmi amintesc cum mi-am pus o vestă anti-glonț pe bacul din Molovata, unde avea cinci camioane. A mai fost un caz îngrozitor: pe drum spre Călărași, a ars roata unui camion, cu o încărcătură de 20 de tone. În astfel de cazuri e imposibil să stau de o parte ori să deleg altcuiva așa gen de probleme, căci, la final, responsabilitatea cade pe mine în fața tuturor, inclusiv în fața familiilor și a partenerilor. Așadar, îmi asumam absolut totul. Acesta a fost momentul-cheie în ceea ce privește capitalul meu inițial.

Am povestit sincer și deschis cum a fost, nu am recurs la furt sau la privatizarea proprietății statului pe bani mărunți, ci am elaborat un proces de producție. Au fost câteva aspecte de care m-am ghidat. Și anume aici, dacă mă întrebați despre secretul succesului, vă spun că acesta rezidă în încredere, în capacitatea de a realiza promisiunile și să nu trădezi! Mi-a mers, am avut noroc. Căci, la început, nu aveam bani să achit melasa la Ghindești, dar obțineam amânare de plată datorită faptului că acolo se știa că Valeriu Pleșca nu minte și se ține de cuvânt. De altfel, fenomenul invers era destul de răspândit pe atunci, iar mulți făceau bravadă din asta și nu considerau un păcat dacă nu achitau marfa. Nu eram din acea categorie de oameni. Iată așa, în decurs de câțiva ani, am câștigat primul meu milion. Pot menționa cu sinceritate că lacunele legislației de bază, existența a două economii pe cele două maluri ale Nistrului au deschis premise pentru obținerea unor venituri mari. Totuși, vreau să vă asigur că am plătit la timp toate impozitele și accizele, toate obligațiunile legale care îi vizau pe producătorii de producție alcoolică și care ajungeau în bugetul statului. Mi se întâmplă des cu foștii colegi să ne amintim zâmbind despre cutiile pline de bani, cu care făceam achitările, căci transferurile erau atunci de ordin exotic. Dar cash-ul nu se reținea în oficiu prea mult, pentru că banii erau imediat investiți în afacere. Despre aceasta vă voi povesti neapărat altădată.

A fost «destăinuirea» sau, dacă vreți, «mărturisirea» unui procuror moldovean, devenit peste noapte om de afaceri, pentru care simțul mult-dorit de libertate(!) a devenit realitate.

(Nu ratați continuarea… )”.