Mark Stam, interpret, lansează piesa – „Paşii”, o istorie dramatică şi motivaţională, la care a lucrat un an şi ceva, transmite CURENTUL.
„A fost nevoie de un an şi jumătate, 2 producţii şi 3 texte diferite ca să apară această piesa şi pot să spun că această călătorie, de la cele mai pure sentimente până la cele mai dure s-a meritat din plin” – spune el, pe Instagram.
Textul aparţine lui Mark şi e o continuare a piesei precedente – „Lasă-mă”.
„De data asta fac doi paşi înapoi, şi mă pun în locul unui narator, povestind o istorie, una dramatică dar în acelaşi timp motivaţională, istoria unei persoane care se eliberează din lanţurile unei relaţii toxice şi vede în sfârşit viitorul promiţător la orizont” – a dezvăluit Mark.
Videoclipul a fost realizat de fraţii Spoială.
Cristina Tomac