„Acordul de comerț liber dintre Republica Moldova și Turcia, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2016, are drept scop promovarea comerțului reciproc, dezvoltarea relațiilor economice dintre țări, precum şi crearea condițiilor pentru continuarea atragerii investițiilor, în special pentru dezvoltarea investițiilor mixte în cele două state”. Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul mesei rotunde, organizate de Ministerul Economiei cu participarea reprezentanților diferitori asociații de producători și companii din țară, transmite CURENTUL.
În relațiile comercial-economice ale Republicii Moldova cu diferite state, Turcia este un partener strategic, drept exemplu fiind și volumul comerțului exterior în perioada ianuarie-august 2016, care a însumat suma de 220,3 milioane USD. Acordul va oferi acces nelimitat, fără restricții tarifare la import pe piaţa Turciei a produselor agricole şi industriale, eliminarea taxelor vamale, perspective clare de dezvoltare şi stimulare a afacerilor comune, precum și cumularea pe diagonală (pentru bunurile industriale) în cadrul sistemului PanEuroMed.
Prin intermediul acestui document se vor implementa mai multe proiecte investiționale cu participarea companiilor din Turcia, iar datorită Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, inclusiv DCFTA, precum și prevederilor Acordului de Comerț Liber în cadrul CSI, Moldova poate deveni o platformă foarte atractivă în dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Vest și Est, inclusiv pentru partenerii turci.
Ministrul Economiei a mai accentuat că semnarea unui Acordul de comerț liber cu Turcia a fost o primă experiență pentru Republica Moldova, în timpul apropiat fiind lansate consultări bilaterale de inițiere a unor asemenea acorduri cu Egipt și China.
În context, vicepremierul Calmîc a mai menționat că informațiile tirajate de unele surse precum că semnarea documentelor de acest gen este în defavoarea producătorilor autohtoni și va duce la dispariția unor domenii în economia națională sunt nefondate, deoarece în procesul de elaborare și definitivare a documentului au fost luate în calcul toate interesele agenților economici din țară.
Intrarea în vigoare a Acordului a fost salutată atât de reprezentanții unor asociații și companii, producția cărora cade sub incidențele documentului, cât și de cei, mărfurile cărora nu se regăsesc anexele Acordul de comerț liber dintre Republica Moldova și Turcia.
Conform prevederilor Acordului, Republica Moldova şi Turcia vor elimina 99,5% şi respectiv 100% din taxele cu valoare comercială. Eliminarea taxelor va permite exportatorilor din Moldova anual să economisească sume importante grație taxelor vamale Turciei reduse. Acordul presupune o liberalizare graduală pentru cele mai sensibile sectoare ale economiei, totodată punând la dispoziție și un șir de instrumente de protecție comercială în conformitate cu practicile internaționale.
Începând cu data de 1 noiembrie 2016, toate taxele vamale de import, precum și orice taxe cu efect echivalent aplicate produselor industriale, vor fi anulate, cu excepția unor mărfuri industriale originare din Turcia, precum încălțăminte, mobilier, produse din plastic, etc, pentru care Republica Moldova a solicitat instituirea unor perioade de tranziție de la 3 la 5 ani.
Acordul de comerț liber dintre Republica Moldova și Turcia a fost semnat la 11 septembrie 2014, la Chişinău, și intră în vigoare după ratificarea lui de ambele state.
Cristina Parfeni