Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în instanța de judecată a unui cetățean învinuit de dobândirea prin înșelăciune a unei prime de asigurare, în urma unui accident rutier înscenat, precum și de confecționarea și deținerea unei procuri false pentru conducerea unui automobil, transmite CURENTUL.
Accidentul rutier a fost simulat la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Paris din Chișinău, în baza unui plan bine stabilit, între două automobile de model Mercedes, dintre care una din ele aparținea unei bănci. Deși nu avea o procură autentică, conducătorul auto al automobilului care aparținea băncii a reclamat încasarea despăgubirilor de la compania de asigurări auto, de la care astfel a primit fraudulos peste 800 mii lei. Ceilalți figuranți sunt cercetați în cadrul altor dosare.
Pentru aceste fapte ilegale, învinuitul riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Cristina Pendea