La solicitarea procurorilor din Căușeni, instanța de judecată a condamnat-o pe o cetățeană la peste 10 ani de ispășire a pedepsei cu închisoarea, pentru tentativa de omor a unei locuitoare din raionul Căușeni, care ar fi răspândit zvonuri despre ea, transmite CURENTUL.
Făptașa împreună cu victima au fost în ospeție, în aceeași localitate, atunci când prima a fost rugată de victimă să aducă de la ea unele alimente pentru masă. Peste câteva zile, însă, făptașa pretinde că a răspândit zvonul că ar ea ar fi furat de la victimă suma de 300 lei, atunci când intrase în domiciliul ei, la solicitarea acesteia.
Ca reacție, agresoarea i-a făcut o vizită privată și neanunțată victimei, unde a încercat să o omoare. Mai mult, potrivit sentinței de judecată, aceasta ar fi făcut-o cu ajutorul unui cablu de antenă TV și un cuțit. Însă, în urma altercației, victima a reușit să iasă din casă și să strige vecinii după ajutor, iar făptașa a părăsit domiciliul acesteia.
În urma cercetărilor instanței de judecată, în baza probelor prezentate de procurorii din Căușeni, făptașa a fost condamnată la 10 ani și 6 luni de ispășire a pedepsei cu închisoarea.
Cristina Parfeni